Square Enix la E3 2019: Final Fantasy și Marvel”s Avengers
După ce, anul trecut, Square Enix renunțase la formatul clasic al unei conferințe de presă în favoarea unei serii de trailere difuzate în cadrul unui live stream, publisher-ul japonez a revenit în forță la E3 2019. Captele de afiș ale prezentării au fost, după cum era de așteptat, remake-ul lui Final Fantasy VII și noul joc Marvel”s Avengers.
Show a început chiar cu reimaginarea clasicului Final Fantasy VII, Square Enix prezentând un trailer extins al jocului, secvențe de gameplay, precum și data de lansare. Astfel, Final Fantasy VII Remake își va păstra structura episodică, prima parte urmând să fie disponibilă pe 3 martie 2019, pe două discuri Blu-ray, în exclusivitate pentru PlayStation 4.
Prezentarea a continuat cu Final Fantasy: Crystal Chronicles: Remastered Edition, care va fi lansat în iarna acestui an pe PlayStation 4, Nintendo Switch și dispozitive mobile.
Recent apăruta versiune pentru PC a JRPG-ului Octopath Traveler (lansat inițial doar pentru Nintendo Switch) a primit la rândul său un trailer, jocul fiind disponibil chiar acum pe Steam.
Remasterizările sunt la ordinea zilei în tabăra celor de la Square Enix, compania confirmând că The Last Remnant Remastered este acum disponibil și pentru Nintendo Switch.
Combinarea mecanicilor caracteristice JRPG-urilor cu libertatea oferită de o abordare de tipul Minecraft s-a bucurat de succes, aceasta urmând să fie continuată în Dragon Quest Builders 2, așteptat pe 12 iulie pentru PlayStation 4. O versiune demo va putea fi încercată începând cu 27 iunie.
JRPG-urile remasterizate și Nintendo Switch se pare că fac casă bună, Dragon Quest XI S: Echoes of an Elusive Age urmând să-și facă apariția în toamna acestui an pe consola hibrid a celor de la Nintendo.
Conferința de presă a continua cu un scurt segment dedicat inițiativei Square Enix Collective, prin intermediul căreia publisher-ul ajută anumiți producători indie să-și dezvolte și publice jocurile. Spre exemplu, titlul românesc Black The Fall a fost publicat prin intermediul acestui program. Viitorul joc ce urmează să-și facă apariția cu ajutorul Square Enix Collective va fi Circuit Superstars, un joc de curse ce-și propune să combine aspectul copilăros și perspectiva top-down cu disciplinele reale ale sportului cu motor. Acesta va fi lansat în 2020 pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch și PC (Steam).
Kingdom Hearts III va primi un pachet DLC generos – Kingdom Hearts III Re:Mind -, acesta urmând să fie lansat în iarna acestui an, pentru PlayStation 4 și Xbox One.
Următorul expansion pack major pentru MMORPG-ul Final Fantasy XIV Online va purta numele Final Fantasy XIV: Shadowbringers și va fi disponibil începând cu 2 iulie.
Square Enix se va ocupa de publicarea și distribuția jocului Dying Light 2 pe continentul nord-american, un nou trailer pentru titlul celor de la Techland fiind prezentat cu această ocazie.
Două dintre jocurile mai vechi ale companiei, Romancing Saga 3 și SaGa Scarlett Grace, disponibile până acum doar în teritoriile asiatice, vor fi lansate și în occident, pentru console, PC și dispozitive mobile. Romancing Saga 3 va fi disponibil pentru PlayStation 4, PlayStation Vita, Xbox One, Nintendo Switch, PC, Android și iOS, în timp ce SaGa Scarlett Grace va sosi „doar” pentru PlayStation 4, Nintendo Switch, PC, Android și iOS.
Și dacă tot am ajuns la mobile, bineînțeles că Square Enix nu putea rata ocazia de a dezvălui un nou titlu Final Fantasy destinat acestor dispozitive: War of the Visions: Final Fantasy Brave Exvius este un JRPG free-to-play bazat pe universul Final Fantasy Brave Exvius.
Show-ul a continuat cu Outriders, cel mai nou proiect al studioului People Can Fly (Gears of War: Judgement, Bulletstorm, Painkiller). Avem de-a face cu un shooter ce va putea fi abordat atât în mod single player, cât și co-op, alături de încă doi prieteni, Outriders urmând să-și facă apariția în vara anului viitor, pe PlayStation 4, Xbox One și PC. Mai multe detalii despre Outriders urmează să fie dezvăluite în această iarnă.
În cazul în care vă era dor de și mai mult Final Fantasy, cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a jocului, Final Fantasy VIII va primi la rândul său o versiune remasterizată, ce urmează să-și facă apariția în cursul acestui an pe PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch și PC (Steam).
Conferința susținută de Square Enix la E3 2019 a fost încheiată de prezentarea, în premieră, a noului joc Marvel”s Avengers, realizat de studiourile Crystal Dynamics și Eidos Montreal, în colaborare cu Marvel. Este bine de știut că acesta reprezintă viziunea celor de la Crystal Dynamics asupra universului The Avengers și nu va avea legătura cu ceea ce am întâlnit în filmele omonime.
Jucătorii vor putea intra în rolurile lui Captain America, Iron Man, The Hulk, Black Widow și Thor, aceste personaje urmând să fie interpretate de actori foarte cunoscuți precum Troy Baker (The Last of Us, BioShock Infinite, Death Stranding etc.), Nolan North (Uncharted, Assassin”s Creed etc.) sau Laura Bailey (BloodRayne, Uncharted 4 și Lost Legacy, Marvel”s Spider-Man, Gears 5). Eroii vor trece printr-o situație delicată, deschiderea unui nou centru de operațiuni în San Francisco sfârșind cu o tragedie ce va duce la desființarea programului The Avengers. Cinci ani mai târziu, aceștia vor fi nevoiți să strângă rândurile pentru a înfrunta o nouă amenințare.
Marvel”s Avengers va oferi și un mod de joc multiplayer cooperativ, în care până la patru jucători vor putea întruchipa mai mulți super-eroi într-o varietate de misiuni. Conform producătorilor, Marvel”s Avengers nu va face uz de niciun fel de microtranzacții sau mecanici pay-to-win, conținutul suplimentar (eroi și locații noi) urmând să fie oferit în mod gratuit. Marvel”s Avengers va fi disponibil pentru PlayStation 4, Xbox One, Google Stadia și PC pe 15 mai 2020. Versiunea pentru PlayStation 4 a jocului va beneficia de bonusuri exclusive.