StarCraft 2: Heart of The Swarm primește dată de lansare și ediții de colecție
Iată că după o așteptare de mai bine de doi ani, Blizzard Entertainment a confirmat în sfârșit data de lansare pentru viitorul titlu al trilogiei StarCraft II. Astfel, StarCraft II: Heart of The Swarm va fi lansat pe 12 martie 2013, pentru PC și Mac.
Așa cum ne-au obișnuit deja cei de la Blizzard, și StarCraft II: Heart of The Swarm va fi lansat atât prin mijloacele tradiționale retail, cât și în regim digital, prin intermediul serviciului Battle.net. Ediția digitală standard poate fi achiziționată la prețul de 39,99€, în timp ce pasionații dispuși să plătească 54,99€ vor primi acces la versiunea Digital Deluxe Edition.
Ediția digitală Deluxe va oferi în plus unitatea Torrasque pentru tabăra zergilor (un look alternativ pentru Ultralisk), portrete și decal-uri StarCraft II pentru Battle.net, un nou in-game pet pentru World of Warcraft și un sigiliu și item-ul Blade Wings pentru Diablo III.
Toate acestea vor fi incluse și în versiunea de colecție a jocului (disponibilă doar în format fizic), alături de un documentar de tipul „Behind-the-Scenes” despre procesul de realizare a lui StarCraft II: Heart of The Swarm (pe suport dual: DVD și Blu-ray), coloana sonoră pe CD audio, artbook cartonat cu 144 de pagini și un mouse pad Zerg Rush.
StarCraft II: Heart of The Swarm va oferi o nouă campanie, a cărei eroină principală va fi Sarah Kerrigan, Queen of Blades, aceasta urmând să-și conducă armatele de zergi împotriva dictatorului Arcturus Mengsk. Nu vor lipsi nici opțiunile și unitățile noi dedicate jocului multiplayer.