Starhawk Review: multiplayer și atât

Acum vreo cinci-șase ani, când consolele Xbox 360 și PlayStation 3 erau considerate „de nouă generație”, atât Microsoft, cât și Sony încercau să evidențieze capabilitățile online ale acestor sisteme de gaming. Și, în timp ce utilizatorii de Xbox aveau la dispoziție titluri deja consacrate cum ar fi Halo 3 sau Call of Duty, pe PS3 a iesit la înaintare Warhawk. Deși nu era nimic nemaivăzut, combinația de shooting la persoana a treia cu posibilitatea de a conduce diferite feluri de vehicule au transformat rapid Warhawk într-una dintre cele mai apreciate experiențe multiplayer de pe PlayStation Network.

Iată că, la cinci ani de la apariția lui Warhawk, studioul LightBox Interactive aduce și mult așteptata continuare – Starhawk. Spre deosebire însă de predecesorul său, Starhawk vine cu o serie de modificări fundamentale: în timp ce Warhawk era un shooter dedicat exclusiv multiplayer-ului, Starhawk include și o campanie single player, precum și o importantă componentă strategică.

La prima vedere însă, nu multe s-au schimbat: hărțile sunt mari, iar jucătorii pot alege din nou dacă vor sa meargă pe calea infanteriei sau se refugiază în interiorul metalic al numeroaselor vehicule: jeep-uri, bike-uri, tancuri sau eficientele hawk-uri (aeronave de mici dimensiuni, ce se pot transforma în roboți bipezi la sol). Și totuși, după doar câteva minute de joc, realizezi cât de diferit este Starhawk de precursorul său: proaspăt implementatul sistem Build & Battle permite construirea de structuri cu diferite funcții, exact ca într-un joc de strategie în timp real.

Prin intermediul unui meniu radial, într-un stil care amintește de Brutal Legend, jucătorii pot alege să construiască fortificații, buncăre, generatoare de energie, puncte de spawn pentru variatele tipuri de vehicule etc. Pe de-o parte, acest gen de abordare permite o abordare mult mai cerebrală a confruntărilor multiplayer, pe de altă parte poate avea un efect nedorit: jucătorii care doar vor să se avânte în reprize de împușcături third person vor fi serios faultați de înclinația strategică a jocului.

Astfel, ai senzația că producatorii lui Starhawk au pierdut din vedere exact principalul obiectiv al jocului: third person shooting-ul efectiv. Acest sentiment este amplificat și de relativa ineficiență a trupelor de infanterie în fața jucătorilor „motorizați”: degeaba controlul funcționează impecabil dacă tu, ca pedestraș, ai sentimentul că ești doar o musculiță ineficientă în comparație cu colegii ce folosesc vehicule. Atât acest aspect, cât și latura strategică a jocului îndeamnă astfel către organizarea de meciuri doar cu prietenii, cei în care poți avea încredere că „știu să joace”, existând riscul ca meciurile publice să degenereze într-un haos greu de controlat.

Un alt aspect care știrbește valoarea unui multiplayer cu potențial imens este reprezentat de numărul restrâns de moduri de joc din Starhawk. Deathmatch-ul și Team Deathmatch-ul nu-și prea au locul într-un mediu de joc orientat către strategie, în timp ce Zones (un soi de Domination în care trebuie controlate puncte importante de pe hartă) sau Capture The Flag, deși mult mai bine adaptate stilului de joc propus de Starhawk, nu sunt suficiente, mai ales în contextul unui joc care pune accentul pe multiplayer. Având în vedere sistemul Build & Battle mă așteptam și la alte moduri de joc, ceva mai originale, și nu doar la aceleași idei vechi reciclate.

Ce-i drept însă, atunci când „toate planetele se aliniază” (înțelegerea și stăpânirea sistemului Build & Battle, organizarea unui meci alături de persoane care cunosc jocul, folosirea unui mod în genul Capture The Flag), cu greu poate fi găsit un joc multiplayer mai bine închegat decât Starhawk. Condițiile enumerate sunt însă cam multe și nu mulți vor avea răbdarea să le îndeplinească.

Pentru a ușura oarecum adaptarea cu multiplayer-ul, LightBox Interactive a hotărât să introducă și o campanie single player în Starhawk. Mai bine zis un tutorial extins, de multe ori plictisitor, mascat sub forma unei povești single player. Jucătorii au ocazia să intre în pielea lui Emmett Graves, un soi de miner/mercenar spațial, al cărui principal scop este obținerea de Rift Energy (resursa din Starhawk) și protejarea colegilor săi de atacurile mutanților Outcast (foști mineri, afectați într-un mod ireversibil de Rift Energy și dependenți de aceasta).

Însă, după cum spuneam, nu vă așteptați la cine știe ce revelații narative din partea campaniei single player din Starhawk: misiunile joacă doar rolul de turoriale pentru a familiariza gamerii cu numeroasele arme, vehicule și clădiri din joc, iar intriga și secvențele cinematice sunt insipide și plictisitoare. Personal, n-am rezistat mai mult de câteva misiuni, preferând să mă dau singur cu capul de greutățile multiplayer-ului din Starhawk decât să suport aceleași clișee SF pe care le-am mai întâlnit în zeci sau chiar sute de filme sau jocuri.

Undeva între previzibilitatea campaniei single player și relativa complexitate a modurilor multiplayer stă componenta cooperativă din Starhawk. În timp ce nu mai puțin de 32 de jucători se pot înfrunta în modurile online, co-op-ul din Starhawk este o afacere mult mai intimă, în care doi jucători trebuie să-și unească forțele pentru a respinge valuri de atacatori. Chiar dacă nu avem de-a face cu cine știe ce inovație, acest mod se dovedește a fi o adiție binevenită, mai ales în condițiile în care poate fi abordat și splitscreen, pe aceeași consolă.

În ceea ce privește prezentarea, Starhawk stă neașteptat de bine: mediile de joc sunt vaste, destul de variate și îndeajuns de detaliate, realizarea modelelor de personaje și vehicule fiind de asemenea mulțumitoare. O bilă albă merge și către optimizare, jocul reușind să mențină un framerate satisfăcător chiar și în cele mai intense momente. Partea audio nu iese în evidență, atât sunetele, cât și vocile personajelor încadrându-se în limitele acceptabilului.

După cum aminteam, în anumite condiții, Starhawk poate fi o experiență multiplayer mult peste medie. În rest însă, titlul celor de la LightBox Interactive se dovedește a fi un pachet un pic cam sărăcacios, cu prea puține moduri de joc adaptate abordării strategice și cu o campanie single player dezamăgitoare.