Ubisoft s-a folosit de propria conferință de presă de la E3 2018 pentru a anunța noi detalii despre Starlink: Battle for Atlas, unul dintre jocurile dezvăluite la ediția de anul trecut a târgului din Los Angeles. Astfel, pe lângă noile trailere și imagini, pe care le puteți admira în galeria de mai jos, am aflat și data de lansare pentru Starlink: Battle for Atlas: jocul își va face apariția pe 16 octombrie 2018.
În Starlink, jucătorii vor face parte dintr-un grup de piloți de nave spațiale al cărui scop este eliberarea sistemului solar Atlas de Grax și gruparea Forgotten Legion, o forță malefică formată din roboți.
Pentru a-și atinge scopul, jucătorii vor fi nevoiți să-și construiască propriile nave spațiale, să exploreze întregul sistem solar Atlas, plin de numeroase planete, fiecare cu propriul ecosistem și propria faună, și să se aventureze în lupte spectaculoase împotriva inamicilor robotizați. Particularitatea acestui joc este însă personalizarea propriilor nave spațiale, care se va realiza asamblând o machetă fizică a navei, ce se va atașa apoi de controller-ul consolei. Fiecare modificare a machetei și fiecare instalare de echipament nou se vor aplica imediat și navei din joc.
Mai mult, a fost dezvăluit faptul că utilizatorii de console Nintendo Switch vor beneficia de un bonus special, aceștia urmând să poată juca alături de Fox McCloud și nava sa din seria Starfox într-o serie de misiuni exclusive. Fox McCloud va fi inclus în pachetul de tip Starter Pack al jocului (doar în cazul versiunii pentru Nintendo Switch), care va fi de asemenea disponibil și pentru PlayStation 4 și Xbox One. Acesta va include un pilot, nava acestuia și trei arme și poate fi precomandat în schimbul unui preț echivalent cu 79,99€.
Starlink: Battle for Atlas va fi lansat pe 16 octombrie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și Nintendo Switch.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER