Street Fighter V – un prim contact cu Story Mode
La momentul când Street Fighter V a fost anunțat în mod oficial, cei de la Capcom au dat asigurări conform cărora echipa de producție a privit cu atenție ce oferă alte jocuri similare în materie de poveste și campanie single player și acest lucru se va vedea și în noul Street Fighter.
Mai jos puteți observa începutul Story Mode-ului din Street Fighter V, concluzia pe care o putem trage fiind că producătorii mai au încă mult de tras până să ajungă la nivelul impus de NetherRealm Studios (seria Mortal Kombat, Injustice: Gods Among Us).
Street Fighter V va oferi o distribuție inițială de 16 personaje, dintre care nu vor lipsi luptători clasici precum Dhalsim, Ryu, Ken, Zangief, Vega sau M. Bison. Apoi, pe parcursul întregului an 2016, vor mai fi lansate încă 6 personaje suplimentare. Jucătorii vor putea achiziționa acești luptători fie folosind Fight Money (moneda ce poate fi câștigată în joc îndeplinind anumite condiții), fie cu ajutorul banilor reali.
Street Fighter V va fi lansat pe 16 februarie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4 și PC, și va oferi posibilitatea de a juca meciuri online cross-platform (jucătorii de pe PC se vor putea confrunta cu cei de pe PS4 și invers).