Styx: Shards of Darkness – amânare până în 2017 și gameplay nou

Prin vocea lui Patrick Pligersdorffer, CEO al studioului, cei de la Cyanide au anunțat că Styx: Shards of Darkness nu va mai fi lansat în cursul acestui an, apariția jocului fiind amânată până în prima parte a anului 2017. Conform lui Pligersdorffer, principalul motiv al amânării este tranziția către motorul grafic Unreal Engine 4, echipa producătoare având nevoie de mai mult timp pentru a se adapta acestui upgrade tehnologic.

Totuși, pentru a nu dezamăgi complet fanii, Cyanide și publisher-ul Focus Home Interactive au lansat un clip extins de gameplay din Styx: Shards of Darkness, prezentând pe larg una dintre misiunile jocului, acțiunea desfășurându-se în Port of Korrangar.

Styx: Shards of Darkness îl va plasa pe erou în mijlocul unei noi aventuri pline de pericol. În urma căderii turnului Akenash, Styx trebuie să iasă din ascunzătoarea sa și să pătrundă cu orice preț în cetatea Körangar, impenetrabilul oraș stăpânit de Dark Elves, pentru a sustrage un sceptru de la întâlnire diplomatică. Aici va afla că întâlnirea nu era decât un pretext pentru ca Elfii să încheie o alianță cu Dwarfii împotriva inamicului comun – Goblinii.

Styx: Shards of Darkness promite niveluri vaste, semi-deschise, cu un accent puternic pus pe verticalitate, potrivite pentru a-i oferi lui Styx libertatea de mișcare necesară pentru a-și îndeplini obiectivele în moduri cât mai variate cu putință.

Styx: Shards of Darkness este construit folosind Unreal Engine 4 și va fi lansat în primul trimestru din 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Styx Shards of Darkness

Publicat: 10 10. 2016, 12:50
Actualizat: 10 10. 2016, 12:51