Super Mario Run primește un nou trailer de prezentare
Nintendo a publicat două trailere noi pentru Super Mario Run, primul prezentând în detaliu opțiunile de gameplay și modurile de joc, în timp ce al doilea este realizat sub forma unui clip promoțional pentru acest titlu.
Super Mario Run se încadrează în categoria „endless runner”, jucătorii urmând să poată controla săriturile lui Mario prin intermediul ecranului tactil. Super Mario Run promite trei moduri de joc (pe care le puteți admira în trailer-ul de mai sus), titlul urmând să poată fi descărcat gratuit de pe AppStore începând cu 15 decembrie 2016.
Totuși, doar câteva elemente din cele trei moduri de joc vor fi disponibile în versiunea de bază a jocului, deblocarea completă a tuturor opțiunilor de joc din Super Mario Run urmând să coste echivalentul a 9,99$.
Super Mario Run va fi compatibil cu toate dispozitivele de tip iPhone, iPad sau iPod touch capabile să ruleze iOS 8.0 sau o versiune mai nouă a acestui sistem de operare. Super Mario Run va necesita o conexiune permanentă la Internet pentru a putea fi jucat.