Sword Art Online, unul dintre serialele preferate ale pasionaților de JRPG, a fost transpus cu mai mult sau mai puțin succes în jocuri video, acestea urmărind aventurile lui Kazuto „Kirito” Kirigaya. Încercând să inoveze seria, producătorii de la Dimps (responsabili, pe lângă altele, și pentru jocuri precum Dragon Ball Xenoverse 2 sau Street Fighter IV) au ales o abordare diferită pentru Fatal Bullet, schimbând atât personajul principal, cât și tonul MMO-ului virtual care servește pe post de cadru evenimentelor din joc.
În cel mai nou Swort Art Online, în premieră, poți să-ți construiești propriul personaj, pornind de la aspectul său fizic și distribuind punctele de experiență câștigate cu fiecare nivel, pentru a obține un erou cu afinități modelate după preferințele personale. Acest lucru nu înseamnă că îndrăgitul Kirito dispare cu totul: el este prezent și indispensabil derulării firului epic, dar de această dată i s-a atribuit rolul de NPC, adică personaj de suport, care nu poate fi controlat direct de jucător.
Noutățile nu se opresc însă aici, o altă schimbare evidentă fiind adoptarea unui gameplay tipic shooterelor third person, în care săbiile sunt înlocuite de arme de foc și lansatoare de rachete. Fără să ajungem în teritoriul spoilerelor, toate aceste noutăți sunt explicate prin schimbarea MMO-ului preferat de eroii cunoscuți cu un nou joc, care amestecă elementele fantasy cu cele SF: Gale Gun Online. Fanii seriei Sword Art Online nu trebuie să-și faci griji însă de aceste schimbări majore: în pofida temei militare, Fatal Bullet încearcă să rămână fidel serialului din care se inspiră, păstrând majoritatea elementelor caracteristice. Pentru cei care nu au jucat până acum SAO putem explica jocul cel mai simplu ca pe un simulator de MMO (sau o telenovelă cu aromă niponă), care povestește aventurile unui grup de prieteni care se implică în cel mai popular titlu online al momentului.
Povestea în sine debutează cu prima zi a protagonistului, invitat în jocul Gale Gun Online de Kureha, un vechi prieten din copilărie, care încearcă să relege legătura apropiată de odinioară, deteriorată de trecerea timpului și de distanța impusă de mutarea în orașe diferite. Partea introductivă servește drept tutorial și o prezintă și pe ARFA-sys, un fel de android guvernat de o inteligență artificială – una dintre cele mai râvnite recompense, foarte rar întâlnite și dobândite în lumea din Gale Gun Online. Dubioasa întâmplare norocoasă prin care cel mai evoluat ARFA-sys ajunge în posesia jucătorului declanșează seria de evenimente care vor împinge înainte întreaga poveste. Pe parcurs, vor apărea și eroi deja cunoscuți precum Kirito, care, deși pot fi invitați să facă parte din echipa jucătorului, rămân NPC-uri ce nu pot fi controlate sau influențate de jucător.
Cei care aleg să parcurgă jocul în modul co-op vor avea acces la un lobby online, de unde pot alege până la patru coechipieri umani, fiecare având posibilitatea să parcurgă povestea însoțit sau separat de ARFA-sys-ul propriu. Astfel, se pot ocupa toate pozițiile din grup: patru jucători și patru personaje controlate de AI, ajungând la un total de maximum opt eroi. Androidul din dotare, care poate fi personalizat într-o manieră la fel de detaliată precum alter ego-ul ales de jucător, are însă un rol mult mai important decât cel de burete de gloanțe pe durata luptelor. El sau ea vor servi și drept „contabil” personal, capabil să administreze investițiile jucătorului, ca personal shopper, care vânează cele mai atractive chilipiruri, dar are și un rol important și în desfășurarea poveștii.
Ca orice MMO (sau simulator de MMO) care se respectă, nu lipsește nici partea de PvP, dar acest aspect lasă mai degrabă impresia unui mecanism secundar, aservit părții single player, care te poate ajuta să deblochezi echipamente pentru parcurgerea poveștii. Armele de foc sunt împărțite în opt categorii, fiecare necesitând un tip anume de muniție. În plus, fiecare clasă de arme se asociază unei anumite categorii de abilități, acestea putând fi activate doar dacă este echipată arma corespunzătoare. Pe lângă arme, jocul include armuri, al căror rol este mai degrabă estetic, dar și accesorii cosmetice, care sunt însă echipate cu caracteristici benefice. Astfel, în timp ce rochița de școlăriță sau uniforma de pilot au doar rol estetic, bentița de pe cap sau ochelarii de soare purtați pot oferi protecție împotriva anumitor tipuri de oponenți sau pot îmbunătăți abilitățile personajului.
Există și o serie de gadget-uri precum grenadele sau trusele de prim ajutor, care nu intră la categoria de consumabile, ci, odată cumpărate, pot fi folosite la infinit, singura condiționare fiind temporizatorul de cooldown. Rezultatul combinării acestor elemente este un sistem care permite elaborarea unor build-uri complexe: unii se pot specializa în vindecare, unii ca personaje capabile să reziste la atacuri cărora alții nu le-ar putea face față (build de tanc). Eficiența sistemului în single player este însă ruinată de AI-ul care dă cu stângul în dreptul la fiecare pas. Oponenții se comportă ca niște descreierați, care, în loc să se adapteze situației, urmăresc mecanic același model de atac, în timp ce coechipierii controlați de „idioțenia virtuală” nu fac față nici celor mai simple sărituri sau se gândesc să te reînvie în mijlocul celor mai sălbatice rafale de focuri. Singurele beneficii reale ale NPC-urilor luați în echipă se rezumă la buff-uri și la creșterea șansei de a obține obiecte mai rare și mai valoroase după confruntări.
În concluzie putem spune că adaptarea unui gameplay caracteristic genului third person shooter este doar o schimbare superficială, lipsind mecanismele care să susțină în mod eficient o experiență funcțională și fluentă. De exemplu, nu există un sistem funcțional de cover, care să-ți permită să tragi fără să te expui, înclinându-te după colțuri sau pereți. Astfel, devine clar că, în pofida schimbărilor, ținta principală a jocului rămân fanii seriei, producătorii dorindu-și să le ofere acestora o schimbare de ritm și nu neapărat să atragă alte categorii de jucători (cum ar fi pasionații de shootere).
Din punct de vedere grafic, deși la prima vedere combinarea stilului cel shaded cu motorul grafic Unreal Engine 4 dă rezultate interesante, la o analiză mai atentă observăm că fundalurile sunt șterse și lipsite de detalii. Nivelul de detalii a fost sacrificat pentru a obține un frame rate cursiv, iar donjoanele virtuale, în special, par trase la indigo, lipsind orice urmă de personalitate. Dacă nu sunteți obișnuiți cu serialele anime, vocile, în special cele feminine folosite pentru dublaj, pot fi foarte obositoare: sunt foarte ascuțite și mult prea pline de emoție (ai impresia că țipă tot timpul). Din păcate nici coloana sonoră nu iese în evidență, putând fi lejer înlocuită cu piesele preferate din colecția proprie.
La final, putem afirma că Sword Art Online: Fatal Bullet nu este un joc rău, dar nu reușește să transmită experiența de MMORPG pe care și-o dorește. Dimps este un producător ce are în palmares mai multe jocuri populare, dar de data aceasta au preferat o abordare mult prea generică, încercând, fără a reuși în totalitate, să combine gameplay-ul de third person shooter cu experiența oferită de un MMO. Cel mai mare minus rămâne AI-ul, experiența de joc îmbunătățindu-se considerabil în co-op, Fatal Bullet fiind absolut savuros atunci este jucat alături de prieteni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER