Tekken 7 la Gamescom 2016: noi personaje și detalii despre poveste
Bandai Namco Entertainment a dezvaluit, în cadrul Gamescom 2016, un nou participant la turneul Iron Fist din Tekken 7, nimeni altul decât popularul luptător Lee Chaolan, care se întoarce împreună cu alter egoul său secret Violet.
Lee Chaolan a fost adoptat de Heihachi Mishima cu scopul de a crea un rival pentru fiul său Kazuya. Cei doi au primit aceeași educație și s-au bucurat de toate beneficiile aduse de numele de familie Mishima. După excluderea din motive necunoscute din Mishima Zaibatsu, Lee a pus bazele Violet Systems, o companie de succes specializată în dezvoltarea de tehnologii avansate de augmentare umană cu implanturi robotice.
În momentul începerii conflictului dintre Mishima Zeibatsu, condusă de Heihachi Mishima, și G Corporation, controlată în secret de Kazuya Mishima, majoritatea lumii urmărea precaut evoluția rivalității pentru a decide cu care dintre cele două tabere se va alia. În schimb, Lee a avut propriile planuri, cauzate de ura profundă pe care o poartă atât față de Heihachi, cât și față de Kazuya. Una din metodele alese pentru a-și pune în aplicare planul de răzbunare a fost sprijinirea în secret al lui Lars Alexandersson, care s-a întors împotriva Mishima Zaibatsu. Acest pas a fost însă doar începutul.
Tekken 7 include o poveste captivantă relatată pe parcursul mai multor ore de gameplay, incluzând și fire epice secundare, pe care jucătorii le pot debloca în mod progresiv. Evenimentele pot fi urmărite nu doar din perspectiva membrilor familiei Mishima, dar și a altor personaje care nu fac parte din clan, precum Claudio Serafino și grupul său de exorciști.
The Archers of Sirius sunt un grup de exorciști care izgonesc ființele supranaturale din această lume de la începutul timpurilor. O organizație extrem de bine păzită, secretul lor a fost destăinuit și au fost abordați de Mishima Zaibatsu cu o ofertă de a se alătura conglomeratului. Refuzul organizației nu l-a descurajat pe Heihachi Mishima din încercarea de a făuri o alianță cu acești luptători extraordinari. Decis să descopere motivele Mishima Zaibatsu, liderul grupului Archers of Sirius, Claudio Serafino începe o investigație al întregii companii.
Anunțul noului personaj a fost însoțit și de noi imagini, pe care le puteți admira mai jos și în care vedem un Kazuya foarte tânăr care se luptă cu tatăl său. Nu în ultimul rând, a fost prezentată și o arenă nouă pentru Claudio, menită să demonstreze calitatea grafică a jocului.
Cu peste 45 de milioane de unități vândute în întreaga lume și o comunitate de fani dedicată, franciza Tekken se numără printre cele mai populare serii de jocuri video, cu o istorie de peste 20 de ani. Cu Tekken 7, Bandai Namco își propune să stabilească noi standarde în genul jocurilor de lupte, aducând multiple inovații, păstrând totodată și cele mai de succes elemente din ADN-ul seriei.
Tekken 7 va include peste 30 de personaje (printre care și luptători complet noi), dintre care îl putem aminti și pe invitatul special Akuma, personaj bine cunoscut al seriei Street Fighter. Demonul, cunoscut pentru stilul său de luptă shoto, pare să aibă o relație specială cu Kazumi, soția lui Heihachi. Astfel, Tekken 7 va dezvălui toate secretele familiei Mishima și va aduce o concluzie mult așteptată de fani.
Tekken 7 este realizat cu ajutorul Unreal Engine 4 și va fi lansat la începutul lui 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și, pentru prima dată în istoria seriei, pentru PC.