The Elder Scrolls Online Review: cel mai scump joc PC al momentului

Cu Morrowind, Bethesda și-a înscris numele pentru totdeauna în istoria gamingului. The Elder Scrolls nu a început cu Morrowind, a fost precedat de Arena și de Dagerfall, dar acest al treilea episod a reușit să ofere jucătorilor gradul de profunzime dorit de orice fan al genului RPG, smulgând cuvinte de laudă din partea presei de specialitate. Aparițiile lui Oblivion și Skyrim au solidificat această poziție, cele două jocuri oferind o aproape deplină libertate de explorare a lumii de joc, combinată cu un fir narativ solid și un gameplay ce te țintuia în fața monitorului cu zilele. Ultimele trei apariții single player au ridicat din ce în ce mai sus ștacheta și au creat un standard revendicat de fani. Deși popularitatea MMORPG-urilor a început ușor, dar sigur, să descrească, cei de la Bethesda împreună cu ZeniMax au considerat că următorul pas în evoluția francizei trebuie să aibă o abordare online, bazat pe modelul cam șubrezit al abonamentului lunar.

În cazul unui MMORPG așteptările sunt foarte mari și pot genera succese comerciale răsunătoare, vezi World of Warcraft, sau eșecuri lamentabile precum Tabula Rasa. În cazul lui The Elder Scrolls Online, binecuvântat cu o comunitate de fani bine definită și destul de vocală, fiecare jucător știa exact cum ar trebui să arate, ce ar trebui să conțină și cum ar trebui să evolueze lumea lui Tamriel. La ora actuală comunitatea este împărțită în două tabere de dimensiuni relativ egale: fanii care sunt mulțumiți cu ce au primit și sunt dispuși să treacă peste multele neajunsuri și cei care încă așteaptă momentul după plecarea din Seyda Neen, de pe drumul spre Bruma sau din valea de la poalele Falkreath. Acel moment de uimire când realizezi că aventura a început cu adevărat și te va purta pe drumuri neumblate de nimeni înaintea ta.

The Elder Scrolls Online are mai multe handicapuri majore în comparație cu predecesorii săi legendari și are probleme serioase și în a justifica abonamentul lunar. Oblivion sau Skyrim nu doar au promis că-ți vor servi o aventură savuroasă cu dragoni și aur și domnișoare la ananghie și săgeți în genunchi, ci te-au luat de ciuf și te-au aruncat într-o lume în care simțeai că merită să investești timp. TESO are probleme în acest sens încă de la înregistrarea contului, când îți dai seama că trebuie să ai disponibil pe card suma echivalentă cu o lună de abonament. Deși, la fel ca în cazul majorității reprezentanților acestui gen, pachetul inițial include 30 de zile gratuite, nu te poți bucura de ele decât dacă ai și un card preplătit pentru timp de joc sau destui bani în contul asociat cărții de credit sau debit. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, procesul de înregistrare a contului nu poate fi completat. Chiar dacă, în urma reacției adverse manifestate de jucători, departamentul de suport al Bethesda a început să se activeze și să ofere soluții la solicitările individuale, nu e normal să plătești o lună de joc cu 30 de zile în avans.

După ce ți-au curățat portofelul în viața reală, producătorii te aruncă într-o temniță în lumea de joc și te curăță și de suflet. Astfel, îți începi aventurile alături de niște personaje bine cunoscute de fanii universului TES, care te ajută scapi din închisoarea daedrică, să te întorci în Tamriel în rolul de vestige și să-l confrunți pe Molag bal în legătură cu „împrumutul” sufletului tău și a dobândei datorate pentru folosirea acestuia. Iluzia că tu ești Alesul este distrusă de mișunarea altor zeci de jucători Aleși în jurul tău. De aici urmează peste o sută de ore de joc pline de questuri până dai cu capul de nivelul maxim al personajelor ce poate fi obținut, setat la ora actuală la 50. De la nivelul 10 se deschide calea către PvP și cam la fiecare cinci niveluri băgate sub centură vei primi misiuni care dezvăluie mai multe despre adevăratul tău rol în lumea lui Tamriel. TESO nu se abate de la rețeta clasică a majorității MMO-urilor în care îți flutură un morcov mare și gras în fața ochilor virtuali, motivându-te să escaladezi panta care duce spre level cap. Este aproape absurd cât conținut au încercat producătorii să îngrămădească în joc, uitând parcă de importanța felului în care îl implementează.

În cadrul procesului de creare a personajului tău, care oferă paleta largă de posibilități cu care ne-a obișnuit franciza, va trebui să alegi rasa, sexul, trăsăturile fizice, clasa și apartenența la una dintre cele trei facțiuni care au împărțit între ei lumea din joc. The Dagerfall Covenant se întinde între High Rock și jumătatea nordică a Hammerfell, Ebonheart Pact și-a adjudecat partea dintre Morrowind și zona estică a Skyrim, în timp ce Aldmeri Dominion stăpânește cea mai mare parte a Summerset Isles, Valenwood și Elsewyr. Fix la mijloc se întinde Cyrodiil, producătorii rezervând meleagurile cunoscute din Oblivion confruntărilor PvP.

Fiecare dintre aceste zone este împânzită de locații cu propriul fir epic, obligându-te să faci alegeri care vor altera puțin câte puțin lumea de joc. Nu vorbim de întâmplări majore ca în Star Wars: The Old Republic, dar este motivant să simți că deciziile tale au o oarecare greutate și influențează lumea de joc. Ca membru al Ebonheart Pact de exemplu, va trebui să alegi dacă vrei să participi la apărarea docurilor Bal Foyen sau la respingerea atacului asupra Fort Zeren. După terminarea questului vei vedea cu ochii tăi consecințele: locația lăsată să se descurce de capul său va fi împânzită de cadavre, lipsa oricărui supraviețuitor făcându-te să te întrebi dacă ai ales bine. Majoritatea quest-urilor pot fi rezolvate de unul singur, excepție fiind donjoanele tipice MMORPG-urilor, punctele de invazie a hoardelor Daedra și micile tabere de monștri elite. Curățenia acestor locații pitorești va necesita în general colaborarea a patru jucători.

Și aici apare o altă ciudățenie a jocului: majoritatea zonelor nu sunt construite ca instanțe, ci ca zone publice. Astfel, la fiecare pas vei fi înconjurat de alți jucători și adesea veți campa același NPC, același mini boss sau același foc care a fost deja stins de 20 inși în ultimele două minute. Cu boșii e mai ușor: dacă le-ai dat în cap măcar odată cu măciuca sau i-ai gâdilat cu o vrajă iei parte la festinul de împărțire a prăzii și se bifează quest-ul ca îndeplinit. Adesea nici măcar de atât nu e nevoie, ajungând de la „întreabă-l de sănătate pe care mi-a făcut felul” la „scarpină-mă la moaște pentru că mă mănâncă” fără să-l fi văzut pe ucigaș. El a fost căsăpit de alți jucători cu câteva secunde înaintea intrării tale glorioase în cavou. În general, sarcinile urmează șabloanele clasice: omoară-l pe cutărică, găsește sticla de vin pe care am uitat-o noaptea trecută în șanț sau returnează-mi mioarele rătăcite. Există și câteva excepții bine realizate, care implică elemente sociale, de rezolvare ale unor ghicitori sau de folosire a sistemului de intimidare/convingere a NPC-urilor. Acestea sunt însă prea puține și se pierd între momentele de luptă terne. Dark Anchors prin care băieții lui Molag Bal călătoresc prin Tamriel pot fi distruse în câteva minute, iar monștrii rari cu statut de elite, deși apar mai rar, nu reprezintă vreo provocare majoră. Singurele provocări reale la ora actuală sunt donjoanele întunecate. Dar din cauza „măestriei” cu care au fost realizate meniurile din joc, majoritatea celor Aleși preferă să caute un grup adecvat pe chat și nu folosind Grouping Tools.

Și că tot veni vorba de lupte, trebuie să amintim de sistemul hibrid din TESO. Acesta îmbină folosirea alternativă a diferitelor abilități cu un sistem de atac și blocare a atacurilor adverse, inspirată din jocurile single player. Luptele care în teorie necesită îndemânare și o abordare tactică, în practică sunt reduse la niște confruntări permisive în care nu prea contează dacă nu ai parat lovitura la timp. Din păcate nici componenta stealth nu strălucește: deși fiecare personaj se poate furișa, este mult mai sigur, mai simplu și mai ușor să le dai în cap tuturor oponenților care-ți ies în cale. Cea mai satisfăcătoare este lupta de la apropiere, arcașii suferind de o lipsă acută de letalitate, iar utilizatorii de vrăji nefiind mai mult decât un clișeu din alte MMO-uri fantasy, în care magii pun goblini la proțap și trolii la gheață.

Din fericire producătorii oferă încă de la început posibilitatea specializării pe un anume stil de luptă. Aici se simte din nou dualitatea care afectează întreg jocul: parcă producătorii au vrut să facă un MMO, care să se joace ca un titlu single player. Alegerea dintre diferitele skill tree-uri va fi dificilă, mai ales dacă ești pasionat și de crafting. În timp ce alte MMORPG-uri trag o linie de demarcare între abilitățile de luptă și cele legate de meșteșuguri, TESO le aruncă în aceeași oală. Astfel, dacă vrei să devii meșter fierar sau următorul Givenchy cu urechi de elf va trebui să investești punctele de abilități cu greu obținute în dezvoltarea profesiei alese de tine. Acestea fiind aceleași puncte precum cele folosite pentru deblocarea diferitelor abilități de luptă, va trebui să decizi dacă vrei o șansă în plus pe câmpul de luptă folosind skill-uri avansate sau arme/armuri superioare meșteșugite de tine.

TESO oferă un grad ridicat de individualizare a personajului în pofida includerii a doar patru clase, grupate în jurul ideii de luptător sau vrăjitor. Acest lucru se poate observa cel mai bine în libertatea de a combina diferitele tipuri de armuri și arme, indiferent de clasa aleasă. În plus, afilierea cu ghilda războinicilor sau a magilor aduce după sine propriile misiuni specifice. Un alt aspect interesant este posibilitatea de a fi infectat cu licantropie sau vampirism. Astfel se deblochează calea spre noi abilități, vârcolacii și vampirii având o serie de avantaje și de dezavantaje.

Dacă preferi să mânuiești mai iscusit polonicul decât spada, jocul îți oferă posibilități generoase. Deși unele profesii ca de pildă enchanting-ul sunt mai grele, poți să-ți făurești destul de ușor o armă sau armură care să-ți fie utile pentru nivelul atins. Cu puțin efort investit vei putea crea chiar și obiecte rare. Sistemul economic adoptat de joc nu este însă unul convențional. Din cauza conceptului de Megaserver, pentru a putea păstra o economie sănătoasă în care obiectele foarte puternice nu se găsesc la tot colțul, s-a renunțat la ideea casei de licitații in-game. Locul acestora a fost luat de ghidele de comerț, care permit comercializarea de obiecte către alți jucători, în schimbul unei taxe destul de usturătoare. De curând cei de la ZeniMax au anunțat deschiderea unei piețe de negoț în afara jocului, în cadrul forumului dedicat jocului, unde jucătorii își pot posta anunțurile de vânzare și cumpărare, la fel ca la mica publicitate.

Când vine vorba de PvP, TESO se transformă într-un MMORPG adevărat, divizat în campanii care pun în scenă confruntarea dintre cele trei facțiuni pe teritoriul Cyrodiilului. Lupta pentru stăpânirea fortărețelor, minelor și castelelor amintește de sistemele întâlnite în Dark Age of Camelot sau, mai nou, în Guild Wars 2. Succesul în aceste încăierări este răsplătit cu resurse ce pot fi folosite pentru îmbunătățirea mașinăriilor de asalt sau repararea castelelor. La fel ca și în alte jocuri care au adoptat acest sistem de PvP, sunt favorizate facțiunile care au mai mulți jucători, succesul fiind determinat în special de mărimea armatei și nu de iscusința acesteia. Partea PvP a jocului devine o opțiune cu adevărat atractivă după atingerea level cap-ului, când conținutul PvE a fost epuizat sau nu se mai dovedește a fi deloc motivant. End game-ul pentru moment este atât de discret încât lipsește cu desăvârșire. Cei care se așteaptă la raid-uri epice și loot pe măsură vor fi dezamăgiți.

Cum mulți au fost surprinși în mod neplăcut și de problemele tehnice de care suferă jocul, unele tipice oricărei lansări de MMO. Lag-ul este o complicație omniprezentă, în timp ce multe bug-uri îți pot da bătăi de cap serioase sau pot face imposibilă terminarea unei misiuni. Conversațiile, deși înregistrate pentru fiecare NPC și quest în parte, se mai întâmplă să dispară și să asiști la o discuție între muți. Grafica nu te dă pe spate, mai ales când vezi mânerele săbiilor care trec prin corpurile personajelor sau sincronizarea mișcării buzelor. Setat la maximum însă poate provoca și surprize plăcute, mai ales când vine vorba de armuri.

În concluzie, după zeci de ore petrecute în joc, încă aștept ca The Elder Scrolls Online să mă convingă că aventura a început, să mă țintuiască în jilț și să nu mă lase să dau log out . Nu mă înțelegeți greșit, nu este un joc prost și știm că MMORPG-urile își pot redresa traseul din mers. Dar, pentru moment, lipsește acel sentiment de explorare liberă care a făcut atât de speciale Oblivion sau Skyrim. Acea libertate de a te aventura după placul inimii și de a te scufunda în rolul ales. În momentul de față The Elder Scrolls Online nu reușește să justifice prea bine taxa lunară pretinsă de la jucători, fiind o opțiune atrăgătoare doar pentru fanii seriei care vor să exploreze fiecare colțișor din Tamriel.