Bethesda a anunțat că studioul japonez Tango Gameworks a solicitat o perioadă suplimentară de timp pentru a putea finisa și finaliza dezvoltarea survival horror-ului The Evil Within. Astfel, deși era programat inițial pentru sfârșitul lunii august, lansarea lui The Evil Within a fost amânată pentru această toamnă: jocul va fi disponibil în Europa pe 24 octombrie 2014 (21 octombrie pentru America de Nord).
Pentru a mai îndulci amarul acestei amânări, a fost publicat un nou trailer, precum și o compilație de secvențe de gameplay din The Evil Within. Nu în ultimul rând, avem și o nouă serie de imagini din acest horror japonez, pe care le puteți admira în galeria atașată.
The Evil Within este construit folosind motorul grafic id Tech 5 și urmează să fie lansat pentru PC, Xbox 360, PlayStation 3, Xbox One și PlayStation 4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER