The Inpatient Review: pacient în azilul VR

VR-ul, când vine vorba de gaming-ul serios, este încă departe de unde ar putea fi. Lăsând la o parte tehnologia aflată încă în stadiile sale incipiente, o mare problemă în ceea ce privește popularizarea realității virtuale în acest domeniu este reprezentată de lipsa de titluri VR cu adevărat atractive. Producătorii preferă să arunce pe piață mai degrabă „experiențe” VR superficiale, lipsind acel titlu must-have care sa convingă utilizatorii ca într-adevăr merită să investești într-un kit de realitate virtuală. Resident Evil 7 a încercat un oarecare pas în această direcție, relativ inutil însă, având în vedere ca versiunea non-VR a jocului arăta (și se juca!) mult mai bine.

The Inpatient, joc realizat de studioul Supermassive Games și publicat de Sony pentru PlayStation VR, reprezintă o nouă încercare în acest sens. Iar când vorbești de Supermassive, automat te duci cu gândul la Until Dawn, horror-ul cu adolescenți lansat acum câțiva ani. Legătură ce ar putea fi considerată încă un plus pentru The Inpatient, acest titlu VR fiind conceput drept un prequel al poveștii din Until Dawn, având astfel darul de a atrage și fanii acestui joc. Din păcate, în ciuda acestor premise favorabile, The Inpatient nu reușește să se depărteze de stereotipurile jocurilor VR actuale.

Acțiunea din The Inpatient are loc în anii ’50, în Blackwood Sanatorium, una dintre cele mai terifiante locații din Until Dawn, prezentând într-o manieră deloc spectaculoasă câteva dintre evenimentele ce au pus baza intrigii jocului din 2015. Lasând momentan la o parte unele dintre cele mai evidente defecte ale jocului, abordarea narativă din The Inpatient reprezintă o mare dezamăgire, producătorii preferând o abordare relativ „reținută” a poveștii, un soi de thriller psihologic fața de o experiență horror ca la carte.

Nu ajută nici faptul că prima treime a jocului se desfășoară într-o singură celulă, jucătorul fiind pus în fața unor alegeri care vor modela, într-o anumită măsură, modul în care se va desfășura restul acțiunii. Celalte două treimi din The Inpatient sunt poate cele mai memorabile din joc, acestea fiind momentele în care jucătorul are, în sfârșit, ocazia de a explora (într-o manieră restrictivă, însă), o parte a sanatoriului cazut în dizgrație. Aceste clipe sunt cele mai apropiate de conceptul clasic de horror, fără a reuși însă să ajungă la un adevărat punct culminant.

Și această porțiune a jocului va fi presărată cu anumite clipe în care poți face unele alegeri, în stilul Until Dawn, capabile să schimbe soarta poveștii. Există astfel, dacă nu mă înșel, trei finaluri diferite pentru povestea din The Inpatient, precum și câteva trofee care țin de modul în care alegi să parcurgi jocul. Astfel, poți repeta aventura de 2-3 ore prin Blackwood Sanatorium, în speranța că vei putea debloca trofee suplimentare sau unul dintre finalurile alternative, fiind adăugată astfel o oarecare doză de rejucabilitate.

Gameplay-ul însă, lasă de dorit. În afara momentelor în care trebuie să faci o alegere, întregul joc se rezumă la navigarea stângace fie prin celula de care aminteam mai devreme, fie pe un drum prestabilit prin azil. Stângace pentru că niciuna dintre cele două metode de control (prin gamepad-ul clasic DualShock 4 sau cu ajutorul a două controllere PS Move) nu oferă o experiență cu adevărat satisfăcătoare. Dacă alegi să joci cu controller-ul clasic, mișcarea propriu-zisă prin mediul înconjurător este mai naturală (aduce aminte de același Resident Evil 7), însă interacțiunea cu anumite obiecte este stângace; dacă folosești două PS Move-uri, interacțiunea cu obiectele-cheie este mult mai intuitivă, însă navigarea este lipsită de orice urmă de naturalețe (lipsa joystick-urilor de pe PS Move se resimte din plin). Mi-a plăcut însă faptul că alegerile pot fi realizate și prin intermediul comenzilor vocale, replicile mele vorbite fiind recunoscute fără probleme de joc.

Unde merită însă laudat The Inpatient este la capitolul grafic: cu mici excepții, Blackwood Sanatorium și ocupanții acestuia sunt reproduși într-un mod credibil, în limitele posibile pentru un joc VR. Interesantă este și folosirea motorului grafic Unreal Engine, spre deosebire de alte jocuri ale celor de la Supermassive Games, cum ar fi Until Dawn sau Hidden Agenda, ambele construite pe tehnologia din spatele lui Killzone: Shadowfall. Și pentru că tot a venit vorba de Hidden Agenda, cei care ați trecut deja prin acest titlu veți avea parte de o nouă surpriză neplăcută: în The Inpatient sunt folosiți 90% dintre actorii care și-au făcut apariția și în Hidden Agenda. Acest deja-vu amplifică și mai mult impresia de submediocritate lăsată de joc per ansamblu.

The Inpatient are momentele sale, mai ales din punct de vedere grafic, fără a reuși însă să depășească principalele neajunsuri ale titlurilor VR: gameplay-ul limitat, controlul defectuos și durata de joc foarte redusă. Din păcate, nici latura narativă subdezvoltată (pe care o vor înțelege doar cei care au parcurs Until Dawn) și nici experiența horror propriu-zisă nu reușesc să salveze situația, The Inpatient alunecând astfel în același piesaj derizoriu al VR-ului actual.

– Joc furnizat pentru review de Sony Interactive Entertainment Europe –