The Million Dollar Highway în NFS: The Run

După ce săptămâna trecută au anunțat viitoarea disponibilitate a versiunii demo, cei de la Electronic Arts au hotărât că a venit momentul potrivit pentru a dezvălui o nouă locație în care se va desfășura acțiunea din Need for Speed: The Run.

Este vorba despre Route 550, o alternativă a autostrăzii Highway 50 din Statele Unite ale Americii, care pornește din Bernalillo (New Mexico) și se sfârșește în Montrose (Colorado). Cele 25 de mile dintre Silverton și Ouray (ambele în Colorado) sunt cunoscute drept Autostrada de Un Milion de dolari – The Million Dollar Highway, loc pe care Jack (eroul din NFS: The Run) îl va străbate în cursa sa de 3000 mile. Un segment de gameplay poate fi vizionat mai jos, iar noi imagini din joc pot fi admirate în galeria de mai jos.

Need for Speed: The Run va fi lansat în România pe 18 noiembrie 2011.

Publicat: 10 10. 2011, 15:02
Actualizat: 10 10. 2011, 15:03