THQ Nordic achiziționează Gunfire Games, producătorii seriei Darksiders
THQ Nordic își continuă parcă interminabila serie de achiziții, însușindu-și, de această dată, studioul Gunfire Games din Austin, Texas, Statele Unite ale Americii. Gunfire Games a fost fondat în 2014, din foști membri ai defunctului studio Vigil Games, și este cunoscut mai ales datorită seriei Darksiders. Vigil Games, alături de fostul publisher THQ, a realizat primele două titluri Darksiders, în timp ce Gunfire s-a ocupat de remasterizarea Darksiders II: Deathinitive Edition, precum și de recentul Darksiders III.
Achiziția include întreaga echipă de dezvoltare, formată din 63 de persoane, precum și drepturile asupra tuturor proprietăților intelectuale deținute de Gunfire Games. Prețul tranzacției în urma căreia Gunfire a trecut în „curtea” celor de la THQ Nordic nu a fost dezvăluit, însă publisher-ul speră să-și recupereze investiția în termen de 3-4 ani, pe măsură ce următoarele proiecte ale studioului vor fi lansate.
Gunfire Games va continua să funcționeze ca un studio independent, sub supervizarea diviziei THQ Nordic GmbH din Viena, Austria. Echipa va continua să se concentreze pe experiențe action/adventure și online/co-op, jucabile atât pe PC și console, cât și în VR, și își va menține relațiile de colaborare cu toți partenerii deja existenți. Gunfire Games va continua să fie condus de CEO-ul David Adams, iar toți membrii fondatori își vor păstra rolurile în cadrul studioului.
Între timp, următorul titlu al seriei Darksiders – Darksiders Genesis – va fi produs de studioul Airship Syndicate, acesta urmând să se bazeze pe o formulă diferită față de restul seriei. Genesis va folosi o perpectivă isometrică, promițând gameplay de tip action RPG și hack”n”slash, accentul urmând să fie pus pe abordarea în mod cooperativ, în prim plan aflându-se, de această dată, cel de-al patrulea călăreț al Apocalipsei: Strife. Darksiders Genesis este așteptat în cursul acestui an, pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch, PC și Google Stadia.
Tot în tabăra THQ Nordic, a fost confirmat faptul că studioul Volition Inc. lucrează la un nou joc din cadrul seriei principale Saints Row, primul de la Saints Row IV (lansat în 2013). De asemenea, dezvoltarea jocului Dead Island 2 (și a întregii serii de aici înainte) a fost preluată de Dambuster Studios, echipa din spatele semi-rateului Homefront: The Revolution.