THQ Nordic înregistrează profituri record și achiziționează noi studiouri

THQ Nordic este unul dintre publisherii cu cea mai spectaculoasă creștere din ultimii ani. Titulatura sub care activează acum – THQ Nordic – s-a consacrat după ce Nordic Games a cumpărat proprietățile fostului publisher THQ, cum ar fi seriile Red Faction, Titan Quest sau Darksiders.

Mai mult, în ultima vreme, THQ Nordic s-a aflat într-o continuă campanie de achiziții, cumpărând studiouri sau publisheri (cum ar fi Koch Media, Deep Silver sau Experiment 101), dar și drepturile pentru numeroase jocuri, cum ar fi Alone in the Dark, Kingdoms of Amalur, Timesplitters sau toate proprietățile intelectuale ale NovaLogic.

Astfel, în cursul celui mai recent trimestru fiscal (perioada de trei luni ce s-a sfârșit pe 30 septembrie), THQ Nordic a raportat vânzări nete de 139,5 milioane de dolari, o creștere uimitoare de 1403% față de cifrele înregistrate in perioada similară a anului trecut. De altfel, vânzările pe întregul an 2018 au crescut cu 988% față de cele din anul precedent, atingând 300,8 milioane de dolari.

Aceste performanțe se datorează atât noilor titluri lansate, precum Dakar 18 sau Pathfinder Kingmaker, cât și remasterizărilor sau relansărilor unor titluri clasice pe console (cum ar fi Red Faction Guerrilla Re-Mars-tered sau Titan Quest pentru PS4, Xbox One și Nintendo Switch), dar și parteneriatelor de distribuție pe care THQ Nordic le are cu alți publisheri precum Codemasters, Square Enix sau SEGA în anumite regiuni.

Astfel, publisher-ul se vede în fericita situație de a-și permite să achiziționeze două noi studiouri, Coffee Stain (autori ai simpaticului Goat Simulator) și Bugbear Entertainment (Wreckfest, Flatout 1, 2 și Ultimate Carnage) alăturându-se „familiei” THQ Nordic.

De asemenea, Lars Wingefors, fondatorul și CEO-ul THQ Nordic, a declarat că publisher-ul are 55 de jocuri noi în proces de dezvoltare, dintre care nu mai puțin de 35 nu au fost dezvăluite încă. Nu în ultimul rând, șirul de achiziții de noi studiouri și IP-uri va continua.

Viitoare lansare majoră a celor de la THQ Nordic este Darksiders III, joc realizat în colaborare cu studioul Gunfire Games, așteptat pe piață pe 27 noiembrie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Publicat: 15 11. 2018, 14:10
Actualizat: 15 11. 2018, 14:11