Tom Clancy”s The Division 2 – ce porțiuni ale jocului vom putea încerca în sesiunea beta

Ubisoft a oferit detalii suplimentare despre viitoarea sesiune de testare beta dedicată jocului Tom Clancy”s The Division 2. Astfel, acest Private Beta se va desfășura în perioada 7 – 11 februarie 2019 și va fi accesibil tuturor celor care au plasat o precomandă pentru joc, indiferent de platforma aleasă: PlayStation 4, Xbox One sau PC. Cei care nu au optat pentru o precomandă, dar vor să încerce beta-ul The Division 2, se pot înscrie pe lista de așteptare aici.

În această sesiune Private Beta, jucătorii vor avea ocazia de a-și stabili baza de operațiuni în Casa Albă, precum și posibilitatea de a se aventura într-o serie de activități în Washington D.C.:

• două misiuni principale, disponibile în modurile de joc Story, Normal și Hard

• cinci misiuni și activități suplimentare în lumea deschisă de joc

• gameplay de tip PvPvE într-una dintre cele trei noi Dark Zones

• gameplay de tip PvP într-unul dintre modurile Conflict, Skirmish

Tom Clancy's The Division 2 Beta

Pe parcursul acestora, jucătorii vor avea ocazia de a debloca noi skill-uri și de a-și urca personajele până la nivelul 7. Mai mult, începând cu 8 februarie, participanții în Private Beta vor putea să încerce conținut „endgame” prin intermediul unei misiuni de tip Invaded. Astfel, jucătorii își vor face o idee despre cum se comportă personajele la nivelul 30 și vor putea debloca specializările Survivalist, Sharpshooter sau Demolitionist.

Tom Clancy’s The Division 2 va fi lansat pe 15 martie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Tom Clancy's The Division 2 Beta

Publicat: 31 01. 2019, 13:17
Actualizat: 31 01. 2019, 13:18