Ubisoft nu a putut rata ocazia oferită de E3 2015 și a prezentat noutăți legate de hibridul MMO shooter/RPG Tom Clancy”s The Division. În primă fază, am putut viziona secvențe noi de gameplay, în prim plan aflându-se de această dată așa-numita The Dark Zone, o zonă dedicată luptelor de tip Player vs. Player, în care alianțele se pot destrăma în funcție de interes, după cum puteți observa și din clipul de mai jos.
Bineînțeles, am avut parte și de un nou trailer oficial pentru Tom Clancy”s The Division, fiind dezvăluită și data de lansare: 8 martie 2016, jocul urmând să fie disponibil pentru PlayStation 4, Xbox One și PC. O sesiune de testare beta se va desfășura la începutul lui 2016, pentru toate cele trei platforme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER