Ubisoft a dezvăluit planurile post-lansare pentru jocul Tom Clancy’s The Division, hibridul de shooter și RPG online dezvoltat de Massive Entertainment. Astfel, jocul se va bucura atât de conținut suplimentar și update-uri gratuite, precum și de un Season Pass plătit, ce va oferi acces la trei viitoare expansion pack-uri.
Update-urile gratuite vor fi disponibile pentru toți deținătorii lui The Division și vor adăuga noi moduri de joc, cum ar fi operațiunile dedicate grupurilor de jucători ce doresc noi provocări cooperative, acestea urmând să deblocheze recompense unice.
În schimb, Season Pass-ul pentru Tom Clancy’s The Division se va concentra pe a oferi trei expansion pack-uri, ce-și vor face apariția pe parcursul anului 2016:
• Expansion I: Underground – primul expansion pack va debloca o nouă zonă din New York, jucătorii urmând să aibă acces la rețeaua subterană a metropolei americane.
• Expansion II: Survival – în acest al doilea expansion întreaga hartă se va transforma într-un Dark Zone, permițând o experiență multiplayer mult mai „hardcore”. Ubisoft a promis că în curând va oferi mai multe informații despre acest expansion.
• Expansion III: Last Stand – Ubisoft a promis că va oferi mai multe informații despre acest expansion în curând.
De asemenea, în momentul lansării lui Tom Clancy’s The Division, posesorii de Season Pass vor avea acces imediat la arma exclusivă sawn-off shotgun, precum și la o serie de costume și skin-uri pentru arme, precum și bonusuri lunare (drop-uri de echipament exclusiv sau event-uri speciale).
Season Pass-ul va fi inclus în pachetele Gold Edition și Sleeper Agent Edition ale jocului Tom Clancy’s The Division.
Tom Clancy’s The Division va fi lansat pe 8 martie 2015, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC. Doritorii pot încerca jocul în acest weekend prin intermediul sesiunii de testare beta pentru Tom Clancy’s The Division.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER