Tomb Raider a fost amânat până în 2013
Din păcate, continuă sezonul amânărilor în ceea ce privește unele dintre cele mai așteptate jocuri ale anului. După BioShock Infinite, următorul pe lista de titluri ce nu va mai vedea lumina zilei în 2012 este noul Tomb Raider.
Prin vocea lui Darrell Gallagher (conducătorul studioului), cei de la Crystal Dynamics au confirmat faptul că Tomb Raider nu va mai fi lansat în toamna acestui an, cum era programat, ci abia în primul trimestru din 2013.
Motivul amânării? Aceeași veche poveste despre cum Tomb Raider este de departe cel mai ambițios titlu al seriei de până acum și despre cum echipa pur si simplu are nevoie de mai mult timp pentru a finisa toate aspectele jocului (unele dintre ele prezente în premiera în seria Tomb Raider).
În schimb, am primit un nou screenshot din viitorul Tomb Raider, pe care-l puteți admira mai jos.