Tomb Raider Review: Lara Croft pentru o nouă generație

Tomb Raider este un nume care a trecut de mult granița jocurilor video, eroina acestuia – vestita Lara Croft – devenind o figură mainstream, ce și-a făcut apariția, de-a lungul anilor, în paginile revistelor, în show-uri TV și chiar pe marele ecran. Totuși, de unde a plecat toată această nebunie?

În 1996, Core Design (un studio britanic mai puțin cunoscut) scotea capul în lume cu Tomb Raider, un joc de aventură și acțiune care s-a făcut remarcat imediat. Motivele? Personajul feminin, grafica complet tridimensională, perspectiva third person, combinația ideală între puzzle-uri, platforming, explorare și acțiune. O formulă care a funcționat ani întregi, titlurile seriei devenind din ce în ce mai populare, Lara Croft transformându-se în veritabila icoană de care aminteam mai devreme.

Și totuși, ca în mai toate cazurile unor povești de succes, reversul medaliei nu s-a lăsat așteptat foarte mult. Publisher-ul Eidos a exploatat popularitatea seriei, forțând studioul producător să lanseze joc după joc, calitatea acestora scăzând vizibil. Inevitabilul s-a produs, Core Design s-a desființat, franciza Tomb Raider fiind trecută în curtea celor de la Crystal Dynamics, unde s-a bucurat de o revenire sănătoasă, datorată trilogiei Tomb Raider Legend, Anniversary și Underworld.

Chiar și așa, Lara nu mai trăia gloria de altădată, anii de stagnare a seriei permițându-le altor producători să iasă în față cu jocuri similiare mai bune decât Tomb Raider, un exemplu în acest sens fiind titlurile Uncharted, realizate de studioul Naughty Dog. Era nevoie de o schimbare radicală, iar publisher-ul Square Enix (noul deținător al francizei, după achiziția celor de la Eidos) nu s-a sfiit să o facă: veteranii de la Crystal Dynamics au fost însărcinați cu reboot-ul Tomb Raider, o rescriere completă a istoriei seriei și a eroinei sale, Lara Croft.

Într-un final, după câțiva ani buni de dezvoltare, noul Tomb Raider și-a făcut în sfârșit apariția. Păstrează însă acest joc farmecul vechilor titluri ale seriei sau, ca multe alte încercări din domeniu, cade victima unui procedeu forțat de modernizare?

POVESTE

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Indiana Jones a servit drept model pentru primele aventuri ale Larei Croft, un accent deosebit fiind pus pe laturile narative ale acestor jocuri. Fie că vorbim despre redescoperirea Atlantidei sau de legenda unui pumnal chinezesc capabil să-și transforme posesorul în dragon, scenariștii jocurilor Tomb Raider au știut cum să creeze intrigi credibile, capabile să atragă publicul.

Din fericire, și „misterul” de la care pleacă noul Tomb Raider, nu face excepție de la această regulă. Este vorba despre regatul Yamatai și împărăteasa Himiko, al cărei loc de veci face subiectul unui documentar realizat de o echipă de tineri exploratori, din rândurile căreia face parte și Lara Croft. Uitați de experimentată aventurieră din precedentele titluri ale seriei: noua Lara Croft este naivă și cât se poate de „verde” în ceea ce privește „lucrul pe teren”.

Aici cred că apare și poate cea mai mare problemă a jocului: dezvoltarea personajului Larei Croft, care, într-un timp foarte scurt, se transformă dintr-o studentă credulă, nevinovată și sensibilă într-o veritabilă mașină de ucis, care l-ar face invidios și pe Rambo. Această tranziție este bruscă și confuză, Lara fiind prezentată drept o plângăcioasă în momentul X, urmând ca în scena X+1 aceasta să ucidă cu sânge rece tot ce-i stă în cale. Nu ajută nici vocea Camillei Luddington (noua actriță ce-și împrumută glasul eroinei), urletele și onomatopeele acesteia stridente fiind cât se poate de nepotrivite cu gravitatea unor situații în care se regăsește Lara pe parcursul noii sale aventuri.

Trecând totuși peste acest aspect, Tomb Raider se dovedește a fi o experiență narativă decentă, care reușește să mențină viu interesul jucătorului până la finalul aventurii.

GAMEPLAY

După cum era de așteptat de la un reboot, gameplay-ul este capitolul la care Tomb Raider a suferit cele mai mari modificări, unele dintre acestea extrem de bine gândite. Este vorba în primul rând de modul în care se mișcă și se controlează personajul principal, mult mai natural și mai precis.

De asemenea, s-a renunțat în sfârșit la autoaim-ul caracteristic seriei, jucătorul având libertatea de a ochi și trage în ce direcție dorește. Acest aspect, combinat cu excelentul sistem de cover dinamic (Lara se ascunde automat după obstacole, nefiind necesară apăsarea unui buton pentru efectuarea acestei acțiuni), creează una dintre cele mai fluente experiențe de third person shooter de pe piață.

Pe de altă parte, exact orientarea aproape exclusivă către genul shooter diminuează din feeling-ul clasic al seriei, noul Tomb Raider fiind bazat într-o foarte mare măsură doar pe scenele de acțiune non-stop. Chiar dacă aceste secvențe funcționează excelent, inamicii dovedindu-se a fi suficient de inteligenți pentru a-i oferi Larei o adevărată provocare, lipsesc elementele care au consacrat titlurile Tomb Raider în trecut.

Să luăm de pildă explorarea. Cei de la Crystal Dynamics s-au lăudat că noul Tomb Raider va fi un titlu open world, cu locații extinse unde Lara va avea ocazia să se deconecteze de la firul principal al poveștii și să exploreze în cautare de tot felul de secrete. Fals. În ciuda unei înșelătoare impresii de libertate, majoritatea covârșitoare a jocului este cât se poate de liniară, prezența secretelor ce merită cu adevărat căutate fiind semnalizată prin avertismente cât se poate de vizibile. Pur și simplu ai impresia că ești ținut de mână tot timpul, dispărând misterul atât de prezent în jocurile vechi ale seriei.

De asemenea, producătorii se lăudau cu faptul că Lara va putea dobândi echipament nou pe parcursul aventurii sale, doblocând astfel noi rute, innacesibile până atunci. Acest lucru se întâmplă într-adevăr, însă mai tot timpul ruta nouă se află fix în vecinătatea locului în care Lara pune mână pe câte un item nou, decizie de design care accentuează senzația de liniaritate a jocului.

Un alt aspect dezamăgitor este lipsa aproape completă a puzzle-urilor din joc. Mai țineți minte secvența când Lara era nevoită să găsească o serie de roți dințate într-o vale uitată de timp în primul Tomb Raider (sau remake-ul Anniversary)? Astfel de momente lipsesc cu desăvârșire din noul Tomb Raider, puzzle-urile fiind aproape inexistente în firul principal al poveștii. Cele care își fac totuși apariția sunt extrem de simpliste, jignitoare de-a dreptul în comparație cu ce ne-am obișnuit să întâlnim în astfel de jocuri (da, până și un titlu mainstream precum Uncharted are parte de puzzle-uri mult mai bune decât Tomb Raider).

Producătorii parcă s-au încăpățanat să includă acest gen de enigme logice doar în porțiunile secrete ale jocului (niște morminte ce pot fi explorate pentru bonusuri). Însă, până și structura acestor secvențe este extrem de previzibilă, toate aceste morminte fiind concepute după formula „intrare secretă -> rezolvarea unui puzzle banal -> recompensă”.

În schimb, s-a pus accentul pe ideea de evoluției a Larei, eroina acumulând experiență în urma acțiunilor pe care le îndeplinește. Astfel, fie că este vorba de vânatul animalelor (complet lipsit de sens, în afara primei astfel de experiențe), uciderea inamicilor sau descoperirea secretelor, Lara poate avansa în nivel, primind niște puncte pe care le poate investi în diferite skill-uri. Deși unele dintre acestea se dovedesc utile, niciunul nu aduce un avantaj evident, indispensabil pentru terminarea jocului. Mai mult, în ciuda caracterului liniar, Lara poate câștiga suficiente astfel de puncte pentru a dobândi toate skill-urile și toate upgrade-urile pentru arme dintr-o singura parcurgere a jocului.

Aminteam mai sus de fluența controlului din Tomb Raider, atât secvențele de acțiune, cât și cele de platforming fiind realizate foarte bine din acest punct de vedere. Totuși, recomand cu căldura un gamepad pentru a juca Tomb Raider, unele scene fiind bazate pe quick time events (apăsarea unor butoane într-o anumită ordine), mai greu de executat din bătrânele mouse și tastatură.

Înainte să încheiem acest capitol al review-ului, nu trebuie omis faptul că Tomb Raider este primul joc al seriei care oferă accesul la o componentă multiplayer. Din păcate, dacă în campania single player producătorii au reușit să mascheze cât de cât acest aspect, în multiplayer-ul din Tomb Raider duhnește de mirosul înțepător al unei clone nereușite de Uncharted. Puținele moduri de joc și accentul deranjant pus pe capcane strică orice plăcere de joc, această latură a noului Tomb Raider putând fi lesne trecută cu vederea.

GRAFICĂ‚ ȘI OPTIMIZARE

Putem spune fără rezerve că, atunci când vine vorba de grafică, Tomb Raider recâștigă tot ce a pierdut la alte capitole. Cei de la Crystal Dynamics s-au autodepășit, realizând unele dintre cele mai impresionante jocuri din punct de vedere vizual. Peisajele superbe și iluminarea dinamică scot în evidență atât scenele liniștite, cât și secvențele explozive de acțiune. Pur și simplu ai senzația că unele instantanee din joc pot rivaliza cu imaginile retușate în Photoshop, atât de des folosite de producători pentru a-și lăuda cele mai noi creații.

Cireașa de pe tort este însă TressFX, tehnologie dezvoltată de AMD pentru reproducerea realistă a părului personajelor în jocuri. Implementarea din Tomb Raider, deși încă lipsită de maturitate, impresionează, modul în care se mișcă șuvițele Larei aducând și mai mult aminte de realismul filmelor generate pe computer, obiectiv spre care din ce în ce mai multe jocuri vor ținti în viitorul apropiat.

Bineînțeles, acest gen de efecte necesită o putere de calcul serioasă, TressFX fiind rezervat deținătorilor de plăci video recente AMD, precum și celor care „pilotează” sisteme de joc moderne. Totuși, opțiunile grafice sunt numeroase, permițând astfel și celor care dețin computere mai vechi să se bucure de Tomb Raider. Spre exemplu, chiar și un laptop de gaming de acum 2-3 ani poate face față jocului fără probleme la setări medium-high, cu un framerate mai mult decât mulțumitor.

CONCLUZIE

Cei care au citit întregul articol ar putea fi mirați de relativa contradicție dintre criticile aduse jocului pe parcursul review-ului și nota de la final. Da, Tomb Raider nu se ridică la înălțimea tuturor așteptărilor, neglijând porțiuni integrante ale seriei precum puzzle-urile și explorarea. Chiar și în aceaste condiții însă, noul Tomb Raider rămâne unul dintre cele mai reușite și arătoase jocuri de acțiune (și într-o mai mică măsura de aventură) lansate în ultimii ani și singura alternativă viabilă la seria Uncharted de pe consolele PlayStation.