Top 10: cele mai tari jocuri de la E3 2017 – Partea a II-a

Nu am făcut un secret din faptul că ediția E3 din acest an nu a fost tocmai cea mai reușită, jocurile propriu-zise fiind oarecum eclipsate de superficialitatea de care au dat dovadă prezentările unor companii precum Electronic Arts, Microsoft sau Sony.

Chiar și așa, printre campaniile marketing mascate s-au strecurat și câteva jocuri demne de atenție, criteriul principal de selecție pentru acest clasament find, pe lângă impresia bună lăsată, necesitatea de a fi văzut gameplay din aceste titluri și nu doar promisiuni și trailere prerenderizate. Nu în ultimul rând, am încercat, pe cât posibil, să includem cât mai puține titluri ce și-au făcut apariția și în clasamentele similare din anii trecuți.

E3 2017

În loc de concluzie, iată care sunt, în opinia redacției Go4games, cele mai bune jocuri prezentate la E3 2017.


05. SPIDER-MAN
(Insomniac Games/Sony Interactive Entertainment/Marvel)
PlayStation 4

După un debut oarecum timid la E3-ul de anul trecut, Spider-Man a reușit să strălucească cu adevărat la ediția din acest an. Am avut parte de o demonstrație extinsă de gameplay, în care l-am putut admira pe Peter Parker/Spidey în secvențe de stealth, lupte, urmăriri prin mediul de joc open world și (poate prea) multe QTE-uri (quick time events). Cert este că jocul pare să ofere un control adecvat, sistemul de deplasare cu ajutorul pânzelor de păianjen la care visează toți fanii, acțiune și lupte intense, grafică peste medie și feeling-ul adecvat unui titlu cu super eroi. Tot ce mai lipsește este data de lansare.

Perioada lansării: 2018


04. FORZA MOTORSPORT 7
(Turn 10 Studios/Microsoft)
Xbox One/PC

Multe lucruri pot fi reproșate celor de la Microsoft, însă nu și faptul că nu se pricep la jocurile cu mașini. După excelentul Forza Horizon 3 de anul trecut, studioul Turn 10 Studios se întoarce în 2017 cu un nou titlu al seriei principale: Forza Motorsport 7, primul ce-și va face apariția și pe PC, pe lângă consolele Xbox. Conceptele introduse de jocul precedent, precum condițiile meteo dinamice sau bălțile de apă tridimensionale de pe circuite vor fi îmbunătățite în Forza 7, producătorii promițând cea mai largă gamă de mașini Ferrari, Lamborghini și Porsche întâlnită vreodată într-un joc video. Totul în rezoluție nativă 4K și 60 de cadre pe secundă, bineînțeles.

Data lansării: 3 octombrie 2017


03. WOLFENSTEIN II: THE NEW COLOSSUS
(Machine Games/Bethesda)
PS4/Xbox One/PC

Wolfenstein: The New Order și The Old Blood au fost două dintre cele mai bune shootere lansate în ultimii ani, plasându-i pe cei de la Machine Games printre cele mai respectate studiouri din domeniu. Iar povestea pare că se va repeta cu Wolfenstein II: The New Colossus, o aventură care promite să-l ducă pe B.J. Blazkowicz pe noi „culmi”. Lăsând la o parte decorul american, continentul fiind acum sub ocupație germană, în ce joc ați mai văzut ca un erou, proaspăt trezit din comă și imobilizat într-un scaun cu rotile, să se „ia la trântă” cu naziștii fără pic de frică? Doar în Wolfenstein. Nici nu mai amintim că, mai târziu în cursul lui The New Colossus, Blazkowicz va face rost și de un soi de costum de armură care, mai mult ca sigur, că îl va transforma în cel mai negru coșmar al naziștilor! Invaders must die!

Data lansării: 27 octombrie 2017


02. GOD OF WAR
(Santa Monica Studio/Sony Interactive Entertainment)
PlayStation 4

Chiar dacă n-a mai avut parte de introducerea orchestrală de anul trecut, God of War și-a făcut din nou simțită prezența pe scena celor de la Sony, fiind, fără îndoială, cel mai așteptat joc viitor al companiei japoneze. Kratos pare determinat să-și protejeze fiul, călindu-l în același timp în focurile unei bătălii din care nu vor lipsi cele mai populare mituri ale mitologiei nordice. Spre exemplu, noul trailer îl înfățisează și pe Jörmungandr, șarpele imens care, conform legendelor, îl va ucide pe Thor la venirea apocalipsei (Ragnarok în mitoligia nordică). Este foarte evident că noul God of War va ascunde multe secrete, după cum lasă de înțeles și discutia purtată de Kratos în secvențele de mai jos.

Perioada lansării: prima parte a anului 2018


01. METRO EXODUS
(4A Games/Deep Silver)
PS4/Xbox One/PC

Cea mai impresionantă prezentare de joc de la E3 2017 a fost, în opinia redacției Go4games, demonstrația lui Metro Exodus, de pe scena celor de la Microsoft. Ucrainenii de la 4A Games revin astfel în forță, după o perioadă de liniște, cu o nouă aventură a neobositului Artyom, care, împreună cu un grup de Spartan Rangers, va încerca să părăsească capitala Rusiei și să se îndrepte către estul țării, în căutarea unei noi vieți, departe de claustrofobicele subterane ale metroului moscovit. Mediul de joc va fi mult mai deschis, bazat pe niveluri vaste și non-liniare, afectate de condiții meteo variabile, precum și de ciclul dinamic noapte-zi.

Perioada lansării: 2018


Acestea sunt jocurile care, în opinia redacției Go4games, au ieșit în evidență la E3 2017. Nu ezitați să ne împărtășiți și opiniile voastre folosind rubrica de comentarii de mai jos.

Top 10: cele mai tari jocuri de la E3 2017 – Partea I

Publicat: 30 06. 2017, 11:02
Actualizat: 30 06. 2017, 11:03