Top 10: cele mai tari jocuri de la E3 2017 – Partea I
Nu știm cum a fost perceput E3 2017 din acest an de alți colegi din presa de profil, însă, în redacția Go4games, trebuie să mărturisim că am rămas destul de dezamăgiți de oferta de jocuri prezentate în cadrul acestui eveniment.
Electronic Arts a pus în scenă un show conceput de în primul rând de echipa sa de marketing; Microsoft nu a înțeles că hardware-ul puternic (Xbox One X) nu valorează mai nimic fără jocurile exclusive capabile să-l pună în valoare; Bethesda putea să se rezume la două trailere, suficiente pentru a-și anunța jocurile noi; Ubisoft insistă în continuare cu seriile lor tradiționale; Sony nu a riscat mai nimic, prezentându-ne o versiune „remasterizată” a conferinței de anul trecut, cu aproape aceleași jocuri; iar Nintendo… rămâne Nintendo și se bazează în continuare, după zeci de ani, pe aceleași francize prăfuite.
În aceste condiții, parcă ne-a fost mai greu ca niciodată să alcătuim un clasament al celor mai promițătoare jocuri prezentate la E3 2017, mai ales că am menținut principala regulă de selecție pentru acest top: nu am luat în considerare titlurile prezentate doar prin intermediul trailerelor de tip CGI (realizate din secvențe prerenderizate). Astfel, am ales doar jocuri pe care publisherii și producătorii nu s-au ferit să le ascundă, prezentând gameplay propriu-zis. De asemenea, am încercat, pe cât posibil, să nu repetăm nominalizările din anii trecuți.
Acestea fiind spuse, am ajuns la momentul adevărului: iată prima parte a selecției noastre, urmând ca ocupantele locurilor fruntașe să fie prezentate mâine, în cadrul celei de-a doua părți a acestui top.
10. MARIO + RABBIDS KINGDOM BATTLE
(Ubisoft)
Nintendo Switch
Ce se întâmplă când combini două dintre cele mai populare francize din lume și iepuroii nebuni invadează regatului celebrului Mario? Ubisoft are răspunsul: Mario + Rabbids Kingdom Battle Battle, un joc ce combină elementele de strategie, tactică și RPG cu umorul tipic Rabbids și farmecul jocurilor Nintendo. De atfel, Shigeru Miyamoto, renumitul designer al companiei japoneze și părintele lui Mario, a oferit binecuvântarea sa noului joc al celor de la Ubisoft. Dezvoltat folosind motorul grafic Snowdrop, Mario + Rabbids Kingdom Battle Battle va fi lansat foarte curând, chiar la sfârșitul acestei veri.
Data lansării: 29 august 2017
09. ASSASSIN’S CREED ORIGINS
(Ubisoft)
PS4/Xbox One/PC
În 2016, Ubisoft a ales să facă o pauză cu seria principală Assassin’s Creed, regândind anumite elemente de gameplay pentru a oferi francizei o anumită doză de prospețime. Pe care ar trebui să o simțim din plin în Assassin’s Creed Origins, titlu în care jucătorii vor avea ocazia să-l întruchipeze pe Bayek, fondatorul frăției asasinilor, acesta urmând să poată explora întregul Egipt antic. Sistemul de orientare a fost aproape în totalitate schimbat, luptele au o cu totul altă dinamică, iar quest-urile pe care Bayek le va avea de îndeplinit vor fi mai complexe, acestea fiind doar câteva dintre îmbunătățirile pe care Ubisoft le promite pentru noul Assassin’s Creed.
Data lansării: 27 octombrie 2017
08. A WAY OUT
(Hazelight Studios/Electronic Arts)
PS4/Xbox One/PC
A Way Out a reprezentat probabil cel mai bun moment al conferinței de presă susținute de Electronic Arts la EA Play 2017. Dezvoltat de Hazelight Studios, A Way Out este un joc conceput pentru a fi abordat în întregime în mod cooperativ, jucătorii urmând să aibă șansa de a-i controla pe Leo și Vincent, doi deținuți ce trebuie să treacă peste neînțelegerile personale și să lucreze împreună pentru a evada. Gameplay-ul promite să fie foarte variat, cu porțiuni de stealth, lupte corp la corp, acțiune, împușcături, urmăriri cu vehicule etc. A Way Out va putea fi abordat fie local, pe același sistem, fie online.
Perioada lansării: 2018
07. FAR CRY 5
(Ubisoft)
PS4/Xbox One/PC
A devenit deja o tradiție ca fiecare titlu Far Cry să aibă o altă poveste, cu alte personaje, păstrând însă elementele definitorii ale seriei, precum mediul de joc open world și libertatea de mișcare. De această dată, acțiunea va avea loc în ținutul Hope County din Montana, Statele Unite ale Americii, căzut în mâinile unui cult de fanatici religioși. Din postura șerifui adjunct din Hope County, jucătorul va avea la dispoziție numeroase arme, mercenari sau animale alături de care poate lupta, dar și posibilitatea de a pilota avioane în veritabile dogfight-uri împotriva cultiștilor.
Data lansării: 27 februarie 2018
06. ANTHEM
(Bioware/Electronic Arts)
PS4/Xbox One/PC
Febra titlurilor de tipul shared online world (vezi Destiny) i-a cuprins și pe cei de la Electronic Arts, aceștia însărcinând studioul veteran Bioware cu realizarea lui Anthem, un joc ce ar trebui să dea replica celor de la Bungie și Activision. Echipați cu exosuit-urile numite Javelins, până la patru jucători, numiți Freelanceri, se vor putea grupa pentru a lupta împreună împotriva amenințărilor, faunei exotice și a condițiilor meteo potrivnice. Evident, având în vedere că jocul are la bază motorul grafic Frostbite, prezentarea grafică din Anthem promite să fie de excepție.
Perioada lansării: toamna lui 2018
Vă așteptăm mâine pe Go4games pentru cea de-a doua parte a acestui clasament, în care vom trece în revistă cele mai bune cinci jocuri de la E3 2017. Nu ezitați să ne împărtășiți și opiniile voastre folosind rubrica de comentarii de mai jos.