Top 10: cele mai tari jocuri de la E3 2018 – Partea I
E3 2018 a trecut, cu bune și cu rele, impresia lăsată de ediția din acest an a expoziției din Los Angeles fiind că publisherii mari și-au cam epuizat „combustibilul” dedicat generației actuale de hardware pentru jocuri video, pregătindu-se, în secret, pentru ceea ce va urma în industrie.
Pe de-o parte, Microsoft a confirmat că lucrează la noi console, recrutând nu mai puțin de cinci studiouri noi în cadrul echipei interne de producători (dintre care, fără îndoială, cel mai sonor nume este cel al britanicilor de la Ninja Theory). Pe de altă parte, tot gigantul din Redmond a anunțat că pregătește și un serviciu de game streaming, strategie ce va fi abordată și de Electronic Arts. Și, având în vedere declarațiile recente ale lui Yves Guillemot (CEO-ul și cofondatorul Ubisoft), dar și faptul că Sony deja utilizează PlayStation Now, astfel de platforme de streaming vor deveni o certitudine în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat.
Însă, cel puțin pe moment, noi suntem preocupați de situația actuală a industriei și jocurile prezentate acum, în 2018, la E3. Din fericire, în ciuda tuturor acestor previziuni pentru viitor, oferta de jocuri prezentate la E3 2018 pentru generația actuală de console și PC-uri a fost vizibil mai numeroasă și variată decat cea de anul trecut. Criteriile de selecție pentru topul nostru au rămas neschimbate: se regăsesc în clasament doar titluri ce au fost prezentate prin trailere realizate cu ajutorul secvențelor de gameplay propriu-zise sau chiar prin demonstrații extinse, edificatoare în privința genului abordat și modului în care decurge acțiunea.
Astfel, cu părere de rău, nu am putut introduce jocuri precum Cyberpunk 2077 (a cărui prezentare de gameplay nu a avut loc decât în spatele ușilor închise) sau Death Stranding (în cazul căruia, deși am putut viziona ceea ce păreau a fi secvențe de gameplay, am rămas cu la fel de multe întrebări referitoare la natura jocului și modul în care acesta se desfășoară). Nu în ultimul rând, am încercat, pe cât posibil, să nu nominalizăm titluri ce s-au regăsit în acest clasament și în anii trecuți decât atunci când prezentarea acestora de la E3 2018 chiar a ieșit în evidență, justificând reintroducerea lor în top.
Acestea fiind spuse, iată prima parte a listei noastre dedicate celor mai bune jocuri prezentate la E3 2018, urmând ca ocupantele locurilor fruntașe să fie prezentate foarte curând, în cadrul celei de-a doua părți a acestui clasament.
10. THE ELDER SCROLLS: BLADES
(Bethesda)
iOS/Android
Chiar dacă poate nu ne place să recunoaștem, gaming-ul mobil este astăzi mai popular ca oricând, numeroase persoane preferând comoditatea și accesibilitatea unui joc mobil în detrimentul complexității, căteodată intimidante, a unui titlu „serios” de PC sau consolă. Problema nu a fost niciodată platforma în sine, ci mai degrabă banalitatea și mecanicile de tip Pay-to-Win practicate de aceste jocuri mobile, Bethesda fiind hotărâți, prin viitorul The Elder Scrolls: Blades, să ocolească aceste neajunsuri. Noul titlu al seriei The Elder Scrolls nu va face compromisuri în ceea ce privește gameplay-ul, promițând o experiență autentică de RPG pentru cei care preferă să se joace pe mobile. Combinarea elementelor clasice ale seriei cu mecanici moderne (cum ar fi reclădirea propriului oraș sau posibilitatea de a te aventura într-un dungeon generat aleatoriu) lasă de înțeles că experimentatul producător știe ce face, popularul Fallout Shelter fiind o altă dovadă în acest sens.
Perioada lansării: toamna 2018
09. ASSASSIN’S CREED ODYSSEY
(Ubisoft)
PlayStation 4/Xbox One/PC
După Assassin’s Creed IV: Black Flag, jocurile seriei au intrat într-o oarecare criză, nivelul calitativ oscilând de la titlu la titlu, fără a mai reuși să atingă standardele impuse de aventurile lui Ezio Auditore. Proaspăt anunțatul Assassin’s Creed Odyssey își propune să păstreze elementele reușite introduse de Assassin’s Creed Origins și să pună accentul și mai mult pe componenta RPG a jocului. Au fost introduse astfel multiple alternative de dialog în timpul discuțiilor purtate cu NPC-urile importante, posibilitatea de a iniția relații romantice cu anumite personaje din joc, precum și opțiunea de a selecta sexul personajului principal la începutul poveștii. Nu în ultimul rând, acțiunea din Odyssey are loc cu sute de ani înainte de evenimentele din Origins, producătorii putându-se astfel concentra pe conflictul dintre Atena și Sparta și mitologia Greciei antice, fără a recurge din nou la firul narativ confuz din jocurile recente ale seriei.
Data lansării: 5 octombrie 2018
08. SEKIRO: SHADOWS DIE TWICE
(From Software/Activision)
PlayStation 4/Xbox One/PC
Știam încă de la gala de decernare a premiilor The Game Awards de anul trecut că japonezii de la From Software pregătesc un joc nou, însă teaser-ul misterios ne-a dus mai degrabă cu gândul la o continuare pentru Bloodborne. Astfel, nu mică ne-a fost surpriza când Sekiro: Shadows Die Twice a fost dezvăluit în timpul conferinței de presă Microsoft, de publicarea jocului urmând să se ocupe nimeni alții decât giganții de la Activision. Mai mult, cei de la From Software au confirmat că nu vom mai avea de-a face cu un action-RPG în stilul seriei Dark Souls, Sekiro: Shadows Die Twice fiind gândit drept un titlu clasic action/adventure, cu lupte spectaculoase, dar și cu segmente de gameplay stealth.
Perioada lansării: prima parte a anului 2019
07. FORZA HORIZON 4
(Playground Games/Microsoft)
Xbox One/PC
În timp ce seria principală Forza Motorsport a căzut într-o oarecare monotonie, subseria Forza Horizon s-a impus, în ultimii ani, drept cea mai bună opțiune pentru cei care caută curse cu mașini, fără a dori să obțină și o diplomă de mecanic auto. Cu alte cuvinte, Forza Horizon a reușit acolo unde titlurile recente ale seriei Need for Speed au eșuat, oferind o experiență de racing plăcută, relaxantă, cu mașini și locații exotice, fără a fi poluat de loot box-uri și alte elemente nocive. Iar Forza Horizon 4 va continua în această direcție, adăugând un mediu de joc „shared world”, plasat în Marea Britanie, ce va putea fi alterat în mod dinamic prin tranziția între anotimpuri.
Data lansării: 2 octombrie 2018
06. GHOST OF TSUSHIMA
(Sucker Punch/Sony Interactive Entertainment)
PlayStation 4
Putem spune că E3-ul proaspăt încheiat a marcat „anul samuraiului”, nu mai puțin de trei titluri bazate pe renumiții luptători japonezi debutând sau fiind prezentate în cadrul expoziției: Sekiro: Shadows Die Twice (despre care am vorbit un pic mai sus), Nioh 2 (al cărui trailer a fost mult prea succint pentru a fi luat în considerare pentru acest clasament) și Ghost of Tsushima, cel mai recent proiect al studioului Sucker Punch (seria inFamous). De această dată am avut parte de o demonstrație de gameplay extinsă, în care am putut admira atât mediul de joc deschis și extrem de detaliat, precum și secvențe de luptă corp la corp, dar și platforming și stealth.
Perioada lansării: N/A
Vă așteptăm pe Go4games pentru cea de-a doua parte a topului nostru, în care vom scoate în evidență cele mai bune cinci jocuri de la E3 2018. Nu ezitați să ne împărtășiți și opiniile voastre folosind rubrica de comentarii de mai jos.