Top 5 jocuri gratuite (free-to-play) în 2018

În zilele noastre, modelul clasic de comercializare a jocurilor video, în care utilizatorul trebuie să plătească o sumă fixă înainte de a avea posibilitatea de a accesa jocul (fie că este vorba despre achiziția acestuia în format digital, fie în clasica combinație de carcasă și disc din magazinele de specialitate) începe să cedeze teren altor practici.

Una dintre ele este așa-numitul model Free-to-play, în care doritorii pot descărca și încerca jocurile în mod gratuit. Probabil vă veți întreba „și atunci producătorii acestor jocuri cum trăiesc, cum își câștigă banii?”. Prin natura lor gratuită, aceste titluri atrag comunități numeroase de jucători, rivalitatea dintre aceștia fiind încurajată și prin posibilitățile extinse de personalizare a eroilor întruchipați de utilizatori. Cu alte cuvinte, dacă vrei ca personajul tău să fie „special”, să beneficieze de o înfățișare diferită de a celorlalți sau să poată folosi o abilitate exclusivă, ai posibilitatea de a plăti pentru a debloca aceste opțiuni. Sau poate dorești să ai acces la altă clasă de erou, la altă mașină mai puternică sau la o carte de joc unică… Toate se pot obține contra cost, chiar dacă accesul inițial la joc este gratuit.

Astfel, în prima parte a recomandărilor noastre referitoare la jocurile gratuite ce pot fi jucate în 2018, ne-am oprit asupra a cinci titluri Free-to-play extrem de populare, dar și foarte bine susținute de producători cu update-uri de conținut periodice. În viitorul apropiat vom reveni cu o nouă astfel de listă, de această dată compusă doar din recomandări de jocuri complet gratuite.


5. LEAGUE OF LEGENDS

(Riot Games)
PC/Mac

Deși nu mai este la fel de popular precum acum câțiva ani, League of Legends rămâne în continuare unul dintre cele mai jucate titluri de tip MOBA (multiplayer online battle arena) și unul dintre cele mai accesate jocuri gratuite din 2018. Suportul continuu oferit de Riot Games ajută foarte mult în acest sens, mai ales pe scena eSports, unde League of Legends încă joacă un rol deosebit de important, cu numeroase turnee organizate la nivel mondial, unde jucătorii pot câștiga premii extrem de consistente. Chiar și în România avem parte de Turneul Național de League of Legends, ce oferă câștiguri de mii de euro. Așadar, fie că dorești doar să te relaxezi cu prietenii, fie că ai gânduri serioase legate de eSports, League of Legends rămâne o opțiune cât se poate de viabilă și în 2018, mai ales în condițiile în care oferă suport și pentru limba română.

Download gratuit League of Legends


4. HEARTHSTONE

(Blizzard Entertainment)
PC/Mac/iOS/Android/Windows Mobile

Când vine vorba de jocuri de cărți, niciun alt titlu nu se poate compara cu popularitatea creației celor de la Blizzard Entertainment. Pe lângă confruntările cu alți jucători, atât de apreciate încât Hearthstone a devenit unul dintre cele mai urmărite titluri eSports din lume, Blizzard nu și-a uitat originile, oferind jucătorilor de Hearthstone și campanii single player. Iar numeroasele expansion pack-uri lansate până în prezent (cu noul The Boomsday Project așteptat în luna august a acestui an) și suportul pentru multiplayer cross platform (utilizatorii de pe laptop-uri pot juca împotriva celor de pe platforme mobile, spre exemplu) garantează că Hearthstone va avea parte de o viață lungă și de aici încolo. Un avantaj al acestui joc sunt și cerințele de sistem modeste, Heartstone putând fi astfel abordat pe o gamă extrem de largă de PC-uri și terminale mobile.

Download gratuit Hearthstone


3. WORLD OF TANKS

(Wargaming.net)
PlayStation 4/Xbox One/Xbox 360/PC

World of Tanks este fără îndoială cel mai popular titlu al producătorului estic Wargaming.net, oferind jucătorilor posibilitatea de a se confrunta, conducând cele mai populare modele de tancuri de la mijlocul secolului al XX-lea. Abordarea autentică, dar și gameplay-ul accesibil și spectaculos au transformat World of Tanks într-unul dintre cele mai apreciate astfel de jocuri, precum și într-un preferat al iubitorilor de eSports. În plus, World of Tanks este disponibil, pe lângă PC, și pe generația actuală de console, neexistând însă posibilitatea ca utilizatorii de PlayStation 4, Xbox One și PC să se confrunte între ei. În schimb, versiunea de PC a primit un recent update vizual (prin modernizarea motorului său grafic), iar edițiile pentru PS4 și Xbox One beneficiază de campania episodică War Stories, ce poate fi abordată atât single player, cât și în mod co-op.

Download gratuit World of Tanks


2. WARFRAME

(Digital Extremes)
PS4/Xbox One/PC

Lansat acum mai bine de cinci ani, Warframe rămâne unul dintre cele mai apreciate jocuri ce pot fi abordate în mod gratuit în 2018, păstrând o comunitate de peste 38 de milioane de jucători. Deși nu s-a bucurat de succes imediat, pedigree-ul studioului producător (care s-a ocupat, în trecut, și de titlurile seriei Unreal Tournament) a ieșit la iveală treptat, update-urile constante primite de joc urcând formula de shooter third person co-op la un nivel de popularitate ce depășește până și concurenți cu pretenții mult mai mari (cum ar fi seria Destiny de la Activision și Bungie). La fel ca în cazul lui World of Tanks, și Warframe este disponibil atât pe PC, cât și pe console, fără a putea fi jucat online însă în mod cross-platform. În vara acestui an, a fost anunțată și o versiune pentru Nintendo Switch.

Download gratuit Warframe


1. FORTNITE: BATTLE ROYALE

(Epic Games)
PS4/Xbox One/Nintendo Switch/PC/Mac/iOS

Modul Battle Royale pentru Fortnite, disponibil acum pentru mai toate platformele existente (și cu o lansare pe Android programată pentru această vară), este fără urmă de îndoială cel mai popular joc video al momentului, cu o comunitate de peste 125 de milioane de jucători (dintre care 40 de milioane sunt activi în fiecare lună). Update-uri de conținut constante (jocul a ajuns deja la Season 5), optimizarea exemplară a motorului grafic Unreal Engine 4 (care permite rularea Fortnite cu 60fps chiar și pe console), precum și posibilitatea de a aborda jocul în mod cross-platform (utilizatorii de pe o platformă pot juca împotriva celor de pe celelalte, cu excepția versiunii pentru PS4, ce nu permite conectarea cu edițiile de Xbox One și Switch) au urcat Fortnite: Battle Royale până în fruntea clasamentului nostru.

Download gratuit Fortnite: Battle Royale


Dacă aveți și alte recomandări de jocuri gratuite, nu ezitați să ne împărtășiți opiniile voastre folosind rubrica de comentarii de mai jos.

Publicat: 27 07. 2018, 12:34
Actualizat: 29 07. 2018, 13:05