Torchlight 2 Review: din cafteală în cafteală spre victoria finală
Dacă nu-ți plac paianjenii și gândacii, nu citi mai departe. Dacă îți plac boșii uriași, loot-ul cu tonele și o poveste decentă, continuă cu încredere lectura. Torchlight II vine să se pună de-a curmezișul faimei lui Diablo III, ba chiar și câștigă la unele capitole. Părerea mea.
Chiar dacă nu extrem de detaliată sau remarcabilă prin originalitate, povestea nu lipsește din Torhclight II, încă o dată Alchimistul pornind la luptă contra epidemiei din primul joc. Ideile lui sunt însa puțin diferite, ceea ce te face pe tine, personajul, să pornești în căutarea rezolvării diverselor misiuni răspândite pe parcurusul a patru acte. Iar acum ai la dispoziție și patru zone diferite, fiecare cu orașul ei și priveliști variate, de la jungla luxuriantă la deșertul aproape pustiu și de la mlaștini la subterane mișunând de tot felul de creaturi monstruoase.
Evident, ca în orice RPG respectabil, primești tot felul de misiuni de la NPC-uri (cele legate de povestea principală au și voci), iar cele secundare ai face bine să le termini înainte de a părăsi o anume zonă (dacă revii mai târziu, totul se resetează și muncești de două ori pe un loc cam degeaba). Tot la fel, ai de ales dintre patru clase în construirea eroului ideal: Outlander (lupte de la distanță), Engineer (arme lente, dar cu damage mare), Embermage (stăpânul celor patru elemente) și Berserker (un fel de barbar dus cu pluta, posedat de un lup și furios peste măsură în melee).
Infiferent de clasa preferată, opțiunile din arborele de abilități sunt variate și singurul regret e că nu poți duce la maximum tot ce ai dori. Mai mult, limitările de clasă se limitează la un număr foarte mic de obiecte din cantitățile extrem de generoase împraștiate peste tot. Așa cum era de așteptat, avem coduri de culori (gri pentru banalități, portocaliu pentru unic, mov pentru seturi, verde sau albastru), dar și mult prea multe seturi și obiecte rare sau unice ca să le valorizezi cu adevărat pe cele din urmă.
Luptele sunt un festival de culoare și haos generalizat (cu atât mai mult când joci în multiplayer) la care participă cu mult succes și animalul de companie. Fie că vrei pisică, șopârlă, câine sau o pasăre, însoțitorul tău joacă rol de ajutor armat, dar și de cărăuș ca să îl trimiți în oraș să vândă obiectele în plus și să-ti aducă scroll-uri și poțiuni înapoi.
Monștrii excelează în cantitate și apar din toate colțurile, din copaci, din vizuini și din mlaștini, se teleportează sau zboară, sar pe tine cu ciocanul sau pur și simplu te aruncă cât colo cu fundul de pământ. Evident, nici tu n-ar trebui sa stai degeaba pentru că jocul nu duce nici pe departe lipsă de topoare, săbii, ciocane, arcuri sau tot felul de puști ce pot fi combinate în toate felurile.
Partea vizuală păstrează design-ul cartoony, aproape copilăresc, dar de ajuns de detaliat și cu efecte colorate care să bucure sufletul și ochiul la vederea măcelului generalizat. Coloana sonoră trage foarte mult spre Diablo, dar are marele avantaj de a fi fost distribuită gratuit, pe lângă faptul că Torchlight II costă doar 19 euro. La pachet mai vine și un multiplayer cooperativ în șase, în LAN sau online, în cadrul căruia monștrii se scalează în funcție de numărul de participanți la luptă. E drept, mai sunt unele opțiuni cam stângaci realizate (nu poți vedea serverul înante să-l alegi sau ai o fereastră de schimb de obiecte dedicată, pe lângă cea de chat), dar măcar loot-ul este individual, astfel că nu riști să fii furat de vreun jucător mai tupeist.
Evident, Torchlight II nu e perfect. Dar are acel ceva care cred că lipsește din Diablo III, care m-a făcut să bifez modul Harcore și să nu-mi pese că în momentul ăla moartea era definitivă dacă făceam o greșeală cât de mică. Probabil că nu va câștiga vreun titlu de RPG al anului, dar a câștigat în mod sigur multe inimi de jucători.