Sony Interactive Entertainment a dezvăluit Track Lab, un nou joc dezvoltat exclusiv pentru PlayStation VR.
În Track Lab, jucătorii vor putea crea de la zero propriul „beat”, interacționând cu elemente muzicale în mediul virtual și fără a avea nevoie de studii de specialitate. Astfel, utilizatorii își vor putea compune, mixa și distribui cu ușurință propriile melodii.
Track Lab este dezvoltat de studioul Little Chicken Game Company și va include două moduri de joc single player, în care jucătorii nu doar că vor putea asculta piese originale, dar vor avea și posibilitatea de a admira și interacționa cu notele muzicale în spațiul VR.
Track Lab va fi lansat pe 22 august 2018, în exclusivitate pentru PlayStation VR (PS4), și poate fi precomandat prin intermediul PlayStation Store, la un preț de 89,90 lei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER