Ubisoft aniversează 30 de ani de existență la E3 2016

Ubisoft își va celebra cea de-a 30-a aniversare cu ocazia E3 2016, publisher-ul francez dezvăluind câteva dintre jocurile ce vor fi prezentate în cadrul acestui eveniment: deja cunoscutele For Honor și Tom Clancy”s Ghost Recon Wildlands, dar și Watch Dogs 2, acesta fiind pentru prima dată menționat în mod oficial.

Bineînțeles, nu vor lipsi nici surprizele, acestea urmând să fie dezvăluite în conferința de presă pe care Ubisoft o pregătește pentru E3 2016. Aceasta va avea loc luni, 13 iunie 2016, începând cu ora 23:00 (ora României) și va fi precedată de un show introductiv de 30 de minute. Ambele vor putea fi urmărite în direct pe Ubisoft.com, precum și pe canelele oficiale de YouTube și Twitch ale companiei.

Și în acest an conferința de presă Ubisoft de la E3 2016 va fi prezentată de Aisha Tyler, simpatica actriță fiind deja o prezență obișnuită în cadrul evenimentelor realizate de companie. Conferința va include, în premieră, trailere și secvențe de gameplay din viitoarele titluri pe care Ubisoft urmează sa le lanseze.

De asemenea, Ubisoft a confirmat ca în cadrul standului companiei de la E3 2016 vor putea fi încercate următoarele jocuri: For Honor, Tom Clancy”s Ghost Recon Wildlands, South Park The Fractured But Whole și Eagle Flight.

Publicat: 03 06. 2016, 10:28
Actualizat: 03 06. 2016, 10:29