În timp ce publicul primea informații doar despre îmbunătățirile aduse la acea vreme „bătrânului” Unreal Engine 3, în cadrul Game Developers Conference 2012 Epic Games a prezentat, în spatele ușilor închise, noul Unreal Engine 4. Trei luni mai târziu, cu ocazia celui mai important eveniment din industria gaming-ului – E3 2012, cei de la Epic sunt gata să prezinte Unreal Engine 4 unei lumi întregi, pregătind astfel terenul pentru următoarea generație de hardware dedicat jocurilor video.
Debutul public al noului motor grafic Unreal Engine 4 a avut loc în cea mai recentă ediție a emisiunii GameTrailers TV, prezentarea fiind realizata printr-o nouă demonstrație tehnologică, numită Elemental Demo. Spre deosebire de mai vechiul Samaritan Demo, care necesita o configurație SLI cu trei plăci video, noul Elemental Demo rulează fără probleme pe un PC high-end actual (procesor Core i7, 16GB RAM și placă video NVIDIA GeForce GTX 680).
Pe lângă noul sistem de particule, fizica realistă accelerată hardware sau sistemul de iluminare impresionant, noua tehnologie va reprezenta un adevărat pas înainte pentru dezvoltatorii de jocuri, a căror sarcină va fi mult ușurată de noul editor și interfața de control îmbunătățită din Unreal Engine 4. Puteți afla mai multe detalii despre aceste aspecte din demonstrația de mai jos.
Unreal Engine 4 va fi extrem de scalabil, jocurile realizate cu această tehnologie urmând a putea fi rulate pe dispozitive ce pornesc de la smartphone-uri și tablete și ajung până la PC-uri high end și viitoarea generație de console. De asemenea, se așteaptă ca UDK (Unreal Development Kit, un pachet gratuit bazat pe Unreal Engine, dedicat realizatorilor amatori de jocuri) să facă pasul spre Unreal Engine 4, acest kit de dezvoltarea înregistrând deja peste 1,5 milioane de instalări.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER