Until Dawn primește un nou trailer de Valentine”s Day

În weekend-ul ce tocmai s-a încheiat s-a strecurat și Valentine”s Day, sărbătoare preluată deja fără rețineri și de tinerii îndrăgostiți din țara noastră. Pentru a celebra așa cum se cuvine fericitul eveniment, Sony Computer Entertainment și studioul Supermassive Games au lansat un nou trailer, de Valentine”s Day, pentru viitorul joc horror Until Dawn.

Until Dawn spune povestea unui grup de opt prieteni ce se retrag la o cabană în munți, fără a ști ce pericole sunt pe cale să înfrunte. Scenariul a fost realizat in colaborare cu Larry Fessenden și Graham Reznick (ambii cu experiență în domeniul filmelor horror), iar în distribuția jocului îi vom regăsi pe actorii Hayden Panettiere (Heroes, Nashville), Rami Malek (Night at the Museum, The Twilight Saga: Breaking Dawn Part 2, Need for Speed) și Brett Dalton (Agents of S.H.I.E.L.D.).

Until Dawn va avea la bază o schemă de control gândită în jurul controller-ului DualShock 4, jocul celor de la Supermassive Games folosind motorul grafic din spatele shooter-ului Killzone: Shadow Fall.

Until Dawn va fi lansat în vara acestui an, exclusiv pentru PlayStation 4.

Until Dawn

Publicat: 16 02. 2015, 14:38
Actualizat: 16 02. 2015, 14:39