Update 2: Update-ul v6.02 pentru sistemul de operare al consolelor PlayStation 4 este acum disponibil pentru download. Acesta „cântărește” aproximativ 475MB, iar instalarea sa este obligatorie pentru a putea accesa serviciile online oferite de PlayStation Network.
Update: Sony a anunțat prin intermediul contului de Twitter Ask PlayStation UK că problema legată de mesajul capabil să blocheze consolele PlayStation 4 a fost rezolvată. Daca cumva întâmpinați în continuare acest neajuns, este suficient să porniți consola în Safe Mode și să alegeți Rebuild Database (eliminând mesajul problematic în prealabil din aplicația mobilă PlayStation). În acest fel nu veți pierde datele de pe consolă (cum ar fi salvările sau capturile de ecran).
Conform mai multor utilizatori de PlayStation 4, primirea unui banal mesaj prin intermediul funcției de mesagerie aferente rețelei PlayStation Network poate rezulta în blocarea completă a consolei. Acest mesaj ar fi format dintr-o serie de caractere și simboluri pe care sistemul de operare al consolei nu le interpretează în mod corect, ducând la blocarea temporară a acesteia (o situație oarecum similară s-a ivit și în cazul dispozitivelor bazate pe sistemul de operare iOS).
Din fericire, blocarea consolei nu ar fi permanentă, existând posibilitatea ca această să revină la setările din fabrică dacă este repornită în Safe Mode (se pot pierde însă date importante, precum salvări sau capturi din jocuri). De asemenea, este recomandată instalarea aplicației PlayStation pentru iOS sau Android și eliminarea mesajului problematic de acolo înainte de încercarea de a repune consola afectată în funcțiune.
În cazul în care nu ați fost încă afectat de această problemă, soluția este mult mai simplă: porniți consola, accesați meniul de setări, mergeți în secțiunile Account Management, Privacy Settings și, apoi, Personal Info/Messages și comutați pe opțiunea de a primi mesaje doar de la prieteni (sau de a nu le primi de la nimeni, dacă nu sunteți siguri nici în privința prietenilor virtuali de pe PlayStation Network).
Deși în redacțiile Go4it și Go4games nu am întâmpinat încă această problemă, apariția mai multor relatări pe Internet despre acest inconvenient indică că într-adevăr avem de-a face cu o situație destul de sensibilă, apariția cât mai urgentă a unei rezolvări oficiale fiind așteptată din partea celor de la Sony.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER