Focus Home Interactive și studioul Spiders au publicat un clip extins de gameplay din GreedFall, exemplificând în detaliu cum funcționează câteva dintre sistemele din acest RPG, accentul fiind pus pe modul în care se desfășoară luptele.
Acțiunea GreedFall va avea loc pe o insulă misterioasă, plină de magie, dar și de bogății și secrete capabile să atragă o selecție foarte „pestriță” de aventurieri. Jucătorul se va trezi în mijlocul conflictului dintre acești nou veniți și băștinași, deciziile acestuia urmând să poată modifica soarta insulei. Pe lângă mecanicile de joc des întâlnite în RPG-uri, GreedFall va oferi și elemente de diplomație, amăgire sau stealth.
Identitatea vizuală a jocului GreedFall promite să fie unică, fiind inspirată de stilul baroc al Europei secolului al XVII-lea, cu peisaje grandioase redate cu ajutorul culorilor calde și al nuanțelor întunecate.
GreedFall va fi lansat pe 10 septembrie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER