Valkyria Chronicles 4, anunțat oficial
SEGA a dezvăluit Valkyria Chronicles 4, cel de-al patrulea joc al seriei de RPG-uri japoneze cu numeroase elemente împrumutate din jocurile de strategie. Povestea, inspirată din cel de-al Doilea Război Mondial, va începe în 1935, în același univers paralel în care s-a desfășurat și primul titlu al seriei, în mijlocul conflictului european dintre Atlantic Federation și Autocratic Eastern Imperial Alliance.
De această dată vom avea de-a face cu o distribuție de personaje complet nouă: tânărul comandant Claude Wallace, expertul în armament greu Riley Miller, încăpățânata Darcsen Raz, lunetistul fără remușcări Kai Schulen și mulți alții. Acestea vor putea fi ghidate în luptă cu ajutorul noii generații a sistemului „BLiTZ”, care va combina elemente din trei genuri de jocuri: strategie, RPG și third person shooter în timp real.
Aspectul grafic tipic seriei va fi dus la un nou nivel cu ajutorul noului motor grafic CANVAS Graphics Engine, iar coloana sonoră din Valkyria Chronicles 4 va fi asigurată de Hitoshi Sakimoto, compozitorul „de casă” al seriei.
Valkyria Chronicles 4 este așteptat în cursul anului 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și Nintendo Switch.