După ce ieri am aflat de noul demo pentru Devil May Cry 5, Capcom continuă cu veștile bune, confirmând că remake-ul Resident Evil 2 va primi, la rândul său, un demo jucabil. Spre deosebire însă de alte versiuni demo, demonstrația Resident Evil 2 va avea câteva particularități, menite să limiteze timpul pe care jucătorii îl vor putea petrece cu acest demo.
Astfel, demo-ul Resident Evil 2, intitulat sugestiv „1-Shot Demo”, va putea fi descărcat gratuit începând cu 11 ianuarie 2019, atât pe consolele PlayStation 4 și Xbox One, cât și pe PC prin intermediul Steam, și va fi disponibil doar până pe 31 ianuarie.
Mai mult, jucătorii vor avea doar 30 de minute pentru a duce la bun sfârșit acest demo: dacă vor reuși să îndeplinească obiectivul în acest interval, timpul rămas va putea fi folosit pentru a porni demo-ul încă o dată; dacă vor muri pe parcurs, jucătorii pot relua demo-ul, însă vor pierde din durata maximă de 30 de minute timpul alocat sesiunilor de joc precedente. Cu alte cuvinte, fie că muriți sau nu, veți avea maximum 30 de minute pentru a termina acest demo.
Cei care reușesc să-l ducă la bun sfârșit vor primi acces la un nou trailer pentru Resident Evil 2, pe care îl vor putea viziona de câte ori doresc (chiar dacă timpul de 30 de minute va expira). De asemenea, demo-ul RE2 va folosi un sistem DRM ce necesită conexiune la Internet pentru a determina dacă limita de 30 minute a fost depășită.
Demo-ul Resident Evil 2 îi va pune pe jucători în pielea tânărului ofițer de poliție Leon S. Kennedy, în prima sa zi de lucru în Raccoon City. Leon va trebui să supraviețuiască hoardelor de zombie și să rezolve diferite puzzle-uri pentru a găsi ieșirea din secția de poliție în maximum jumătate de oră.
Remake-ul Resident Evil 2, în versiunea sa finală, va fi disponibil începând cu 25 ianuarie 2019 pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER