SEGA și studioul Relic Entertainment au decis să prezinte în amănunt misiunea din Warhammer 40,000: Dawn of War III demonstrată în cadrul E3 2016, acompaniată de comentariile producătorilor.
Warhammer 40,000: Dawn of War III promite să readucă în prim plan spectacolul universului creat de Games Workshop, cu bătălii epice în care vor fi implicați atât eroi de elită, cât și armate gigantice, atât ca număr de unități, cât și ca dimensiuni ale unora dintre acestea. Jocul va combina confruntările epice din primul Dawn of War cu posibilitățile de personalizare și eroii de elită din Dawn of War II.
Conform lui Stephen MacDonald, producător executiv pentru Warhammer 40,000: Dawn of War III, noul joc va beneficia de toate elementele pe care jucătorii le caută într-un titlu de strategie în timp real: cele mai impunătoare unități din istoria seriei, lasere gigantice, construirea și dezvoltarea de baze, eroi de legendă și bătălii imense.
Warhammer 40,000: Dawn of War III va fi lansat pentru PC în 2017.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER