Watch Dogs 2 primește un nou trailer laudativ
În ajunul lansării lui Watch Dogs 2 pe PC, jocul celor de la Ubisoft a primit un nou trailer, acesta scoțând în evidență calificativele primite de acest titlu de la diverse publicații de profil. Vă reamintim că Watch Dogs 2 pentru PC va include următoarele tehnologii NVIDIA: HBAO+, care oferă umbre mai realiste și mult îmbunătățite; TXAA, metodă de antialiasing cu ajutorul căreia imaginile devin mai clare; HFTS + PCSS, pentru umbre mai realiste și Ansel, pentru capturi de ecran trimidensionale. Cerințele de sistem pot fi consultate aici.
Acțiunea din Watch Dogs 2 are loc în San Francisco, metropola de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii adoptând la rândul său ctOS 2.0, sistemul de operare ce stă în spatele întregii infrastructuri a orașului.
Jucătorii intră în pielea lui Marcus Holloway, acuzat pe nedrept de algoritmii ctOS 2.0 de o crimă pe care nu a comis-o. În încercarea de a-și demonstra nevinovăția și de a stopa ctOS 2.0, Marcus recurge la hacking, posibilitățile oferite de Watch Dogs 2 în acest sens fiind mult extinse față de primul joc al seriei. Jucătorii au posibilitatea să manipuleze atât elementele ce țin de infrastructura orașului (drone, mașini, macarele, roboți de securitate etc.), cât și pe fiecare cetățean în parte.
Mediul de joc va fi vast, străzile din San Francisco, acoperișurile clădirilor din Oakland sau birourile pionierilor epocii computerizate din Silicon Valley par a fi perfecte pentru a scoate în evidență abilitățile de parkour ale lui Marcus.
Watch Dogs 2 este disponibil acum în versiuni pentru PlayStation 4 și Xbox One. Ediția pentru PC își va face apariția mâine, 29 noiembrie 2016.