CD Projekt a anunțat deja că are de gând să ofere utilizatorilor de console posibilitatea de a trăi experiența din The Witcher 2: Assassins of Kings, sub forma unei versiuni Enhanced Edition a jocului.
Aceasta va beneficia de o metodă de control special adaptată gamepad-ului, de trei ore de conținut suplimentar (implementat sub forma a două noi aventuri cuprinse în cel de-al treilea capitol al jocului), de trei personaje noi, precum și de noi secvențe cinematice.
Toate aceste îmbunătățiri vor fi oferite în mod gratuit și pentru versiunea de PC a lui The Witcher 2: Assassins of Kings, printr-un viitor update. Mai multe despre adițiile aduse de varianta Enhanced Edition în secvențele video de mai jos.
The Witcher 2: Enhanced Edition va fi lansat pe 17 aprilie 2012 pentru Xbox 360, conținutul suplimentar urmând a fi oferit gratuit și pentru versiunea de PC a jocului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER