Prin intermediul site-ului oficial al studioului, cei de la The Astronauts au furnizat un update referitor la Witchfire, first person shooter-ul dezvăluit la The Game Awards 2017. Astfel, acțiunea jocului urmează să se desfășoare în perioada de persecuție a așa-ziselor vrăjitoare, ce a pornit în Europa în secolul al XV-lea. Conform producătorilor, în universul Witchfire, spre deosebire de realitatea istorică, vrăjitoarele chiar există, iar jucătorul va intra în pielea unui reprezentant al bisericii însărcinat cu eliminarea acestora.
Totuși, cei de la The Astronauts avertizează că Witchfire nu va fi un titlu bazat în primul rând pe poveste: deși vor exista fragmente narative presărate prin niveluri, nu-și vor face apariția secvențe cinematice, „sufletul jocului” aflându-se în altă parte: în gameplay-ul alert, variat, caracteristic originilor sale de shooter old school. De altfel, o abordare cinematică, cum a fost în cazul lui Bulletstorm (joc la dezvoltarea căruia și-au adus contribuția actualii membri ai The Austronauts), nu ar fi posibilă pentru Witchfire, întreaga echipă producătoare fiind compusă din doar opt persoane.
Totuși, The Astronauts își asigură fanii că dezvoltarea lui Witchfire merge bine, jocul fiind construit cu ajutorul motorului grafic Unreal Engine 4 și al tehnologiei numită fotogrammetrie, ce permite scanarea mediilor sau obiectelor reale și introducerea acestora în engine.
Astfel, după estimările producătorilor, Witchfire va fi lansat, cel mai probabil, abia în cursul anului 2020. Până atunci însă, puteți admira scurtele secvențe de gameplay din cadrul acestui articol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER