Wolfenstein: Youngblood va fi lansat fără suport pentru NVIDIA RTX
Este de notorietate faptul că Wolfenstein: Youngblood promitea să includă efecte grafice posibile grație rutinelor de ray tracing realizate în timp real cu ajutorul tehnologiei NVIDIA RTX. Mai mult, NVIDIA a anunțat chiar și un bundle pentru acest joc, anumite modele de plăci video RTX urmând să fie livrate alături de viitorul titlu al seriei Wolfenstein.
Ei bine, lucrurile nu par totuși să stea atât de bine în privința implementării RTX în Wolfenstein: Youngblood: Jerk Gustafsson, producător executiv al jocului, a declarat, într-un interviu acordat colegilor de la VentureBeat, că suportul pentru RTX nu va fi disponibil în Youngblood la ora lansării jocului, urmând să fie adăugat ulterior.
Conform lui Gustafsson, studioul Machine Games lucrează în colaborare cu inginerii de la NVIDIA pentru a perfecționa implementarea RTX din Wolfenstein: Youngblood, în încercarea de a face jocul să arate cât mai bine posibil. În schimb, Youngblood va face uz de tehnologia NVIDIA Adaptive Shading, la fel ca mai vechiul Wolfenstein II: The New Colossus. Cerințele de sistem pentru Wolfenstein: Youngblood sunt disponibile aici.
Wolfenstein: Youngblood a fost dezvoltat în colaborare de studourile Machine Games (responsabil și pentru anterioarele jocuri ale seriei) și Arkane Studios Lyon (seria Dishonored) special pentru a fi abordat în mod cooperativ, fie alături de un prieten, fie alături de un partener controlat de AI, cei doi participanți la joc urmând să le întruchipeze pe Jessica și Sophia Blazkowicz, fiicele lui B.J. Blazkowicz, eroul tradițional al jocurilor Wolfenstein. Acțiunea va avea loc în anii ’80, cele două gemene Blazkowicz aflându-se într-o misiune în Parisul ocupat de naziști, în încercarea de a-și găsi tatăl, dispărut de ceva vreme în capitala franceză. O noutate în cadrul seriei o vor reprezenta elementele de RPG adăugate, Youngblood urmând să ofere un sistem de progresie prin intermediul căruia jucătorii vor putea debloca noi abilități, atașamente pentru arme, gadget-uri sau elemente de personalizare vizuală.
Wolfenstein: Youngblood va fi lansat pe 26 iulie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch și PC.