Team 17 a anunțat Worms Revolution, un nou titlu al faimoasei serii Worms pentru PC și console. Spre deosebire de cele mai recente jocuri ale seriei (Worms Reloaded și Worms Ultimate Mayhem, care erau fie portări, fie remake-uri ale unor titluri mai vechi), Worms Revolution va fi construit de la zero, folosind un motor grafic complet nou.
După cum se poate vedea și din trailerul de mai jos, Worms Revolution se reîntoarce la rădăcinile bidimensionale ale seriei, păstrând în arsenal armele preferate de toți jucătorii înrăiți ai acestor titluri: Holy Hand Grenade, Super Sheep, Concrete Donkey etc.
Worms Revolution va fi lansat în toamna acestui an (al treilea trimestru din 2012, dacă ar fi să cităm comunicatul de presă al celor de la Team 17) pentru PC (cel mai probabil prin intermediul Steam) și console (via PlayStation Network și Xbox Live).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER