WRC 6, anunțat oficial

Bigben Interactive și studioul Kylotonn Racing Games au anunțat WRC 6, jocul oficial al Campionatului Mondial de Raliu organizat de FIA. Va fi cel de-al doilea an de când seria a ajuns pe mâinile celor de la Kylotonn Racing Games, reprezentanții studioului producător afirmând că WRC 5 a fost o veritabilă lecție pentru ei, precedentul titlu al seriei permițându-le să strângă foarte mult feedback din partea fanilor.

Astfel, Alain Jarniou, Game Director-ul din spatele lui WRC 6 a afirmat că sugestiile fanilor vor fi implementate în noul joc, traseele urmând să fie ceva mai înguste decât în titlul precedent, cu probe mai lungi și mai solicitante. Jucătorii vor avea ocazia să încerce WRC 6 pentru prima dată la E3 2016, eveniment în cadrul căruia participanții vor putea testa o versiune preliminară a jocului.

După cum era de așteptat, WRC 6 va include toate cele 14 etape ale campionatului WRC din 2016, inclusiv nou venitul Raliu al Chinei, toți piloții din competiție, precum și o selecție de echipe și concurenți din campionatele WRC 2 și Junior WRC. eSports WRC, competiția online dedicată juăatorilor de WRC, va continua și în WRC 6, cu modificările de rigoare aduse regulilor de participare. Producătorii au promis că vor oferi foarte curând detalii suplimentare despre WRC 6.

WRC 6 va fi disponibil în toamna lui 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC (Steam).

WRC 6

WRC 6WRC 6

WRC 6WRC 6

WRC 6WRC 6

Publicat: 30 05. 2016, 11:45
Actualizat: 30 05. 2016, 11:46