Xbox aduce noutăți la Gamescom 2018
Prin intermediul blog-ului lui Major Nelson (pseudonimul lui Larry Hryb, Director of Programming al serviciului Xbox Live), Microsoft a confirmat că va participa la ediția Gamescom din acest an, ce urmează să se desfășoare în perioada 21 – 25 august 2018, în orașul german Koln.
Cu această ocazie va fi difuzat un episod special al show-ului Inside Xbox, în direct din cadrul standului Xbox de la Gamescom 2018. Pe parcursul acestuia, conform spuselor lui Hryb, vor fi anunțate o sumedenie de noutăți, printre care bundle-uri și accesorii noi pentru consola Xbox One, update-uri referitoare la viitoarele jocuri, precum și câteva… surprize. Acest livestream va putea fi urmărit în direct chiar aici, pe Go4games, marți 21 august, cu începere de la 17:30 (ora României).
De asemenea, Microsoft promite că vizitatorii standului Xbox de la Gamescom 2018 vor putea încerca nu mai puțin de 25 de jocuri noi, din genuri variate: Forza Horizon 4, Ori and the Will of the Wisps, expansion pack-ul State of Decay 2”s Daybreak Pack, precum și un nou mod de joc pentru foarte popularul PlayerUnknown”s Battlegrounds.