Xbox Game Pass va fi lansat și pentru PC

În ciuda faptului că au pierdut confruntarea cu Sony și al lor PlayStation 4, cei de la Microsoft o duc bine, cel mai nou raport financiar indicând că divizia de gaming a companiei din Redmond a avut încasări mai mari cu 44%, iar vânzările de software și servicii au crescut cu 36%. Pe fondul acestor rezultate îmbucurătoare, Satya Nadella – CEO-ul corporației Microsoft – a dezvăluit că serviciul Xbox Game Pass urmează să fie disponibil și pe PC.

Xbox Game Pass este un abonament lunar ce oferă jucătorilor acces la o librărie de peste 100 de jocuri pentru Xbox One sau Xbox 360 (jucabile pe Xbox One), exclusivitățile recente ale celor de la Microsoft – cum ar fi Sea of Thieves, State of Decay 2 sau Forza Horizon 4 – fiind incluse în acest abonament.

De altfel, Xbox Game Pass funcționează deja și pe PC, pentru utlizatorii care folosesc același cont Microsoft pentru consolele Xbox One, dar și pentru Windows Store-ul din Windows 10. Din păcate, oferta de jocuri pentru PC este mult mai sărăcăcioasă, fiind compusă doar din jocurile incluse și în programul Xbox Play Anywhere (care beneficiază și de versiune pentru Windows 10), titlurile dedicate exclusiv consolelor nefiind accesibile pe această platformă. Probabil la acest aspect s-a referit Nadella când a afirmat că serviciul va fi lansat și pentru PC: o implementare oficială, nativă pentru Windows 10, cu o ofertă de titluri comparabilă cu cea de pe consolele Xbox One.

O lună de abonament Xbox Game Pass poate fi achiziționată în schimbul unui preț echivalent cu 9,99$ / 7,99£, toate jocurile exclusive de la Microsoft urmând să fie incluse în cadrul acestui serviciu încă din ziua lansării.

Publicat: 25 10. 2018, 13:30
Actualizat: 25 10. 2018, 13:31