Xbox One se lansează pe 22 noiembrie

Microsoft a anunțat în sfârșit data de lansare pentru noul Xbox One. Astfel, consola se va lansa pe 22 noiembrie 2013 în 13 țări: Australia, Austria, Brazilia, Canada, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Mexic, Noua Zeelandă, Spania, Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite ale Americii, urmând ca alte teritorii să primească oficial Xbox One pe parcursul lui 2014.

De asemenea, prin vocea lui Yusuf Mehdi (vicepreședinte al Microsoft pe probleme de marketing și strategie), au fost confirmate specificațiile finale ale consolei Xbox One: procesor x86-64 AMD cu 8 nuclee Jaguar, tactat la 1.75GHz (o creștere de la frecvență inițială de 1.6GHz), cip video AMD tactat la 853MHz (creștere de la 800MHz) cu o putere de procesare estimată la 1,31 TFLOPS, 8GB DDR3 de memorie RAM și un hard disk de 500GB (ce nu va putea fi înlocuit). Pachetul Xbox One va include și senzorul Kinect, în a doua sa versiune, noua consolă Microsoft întrând oficial în producție.

Gurile rele speculează pe marginea upgrade-urilor de ultima oră pe care le-au primit CPU și GPU-ul incluse în Xbox One: se pare că ar fi vorba despre încercări disperate ale celor de la Microsoft de a aduce performanța sistemului mai aproape de specificațiile oferite de concurentul direct: PlayStation 4. Noua consolă Sony folosește o arhitectura asemănătoare, bazată pe un procesor AMD Jaguar cu 8 nuclee, însă oferă un GPU mai avansat, cu o putere de procesare estimată la 1,84 TFLOPS și 8GB de memorie GDDR5 (lățime de bandă mult mai generoasă). De asemenea, Sony va permite upgrade-ul hard disk-ului de 500GB oferit inițial.

Nu în ultimul rând, consola Xbox One va fi cu 100€/$ mai scumpă decât concurența sa directă, prețul anunțat de Microsoft fiind 499€/$, respectiv 429£ (UK). Spre comparație, PlayStation 4 va fi lansată pe 15 noiembrie 2013 (în Statele Unite ale Americii) și 29 noiembrie 2013 (Europa), la prețul de 399€/$ sau 349£. Cei care aleg să precomande Xbox One vor primi gratuit și o ediție digitală a jocului FIFA 14. În schimb, Sony promite bundle-uri ce includ o consolă PS4 cu HDD de 500GB, două controllere, PlayStation Camera și jocul Killzone: Shadow Fall la un preț similar cu cel cerut pentru Xbox One: 499€.

Xbox One

Iată lista completă de jocuri retail ce vor fi disponibile pe piață la momentul lansării consolei Xbox One:

• Assassin’s Creed 4: Black Flag (disponibil și pe PS4)
• Battlefield 4 (disponibil și pe PS4)
• Call of Duty: Ghosts (disponibil și pe PS4)
• Crimson Dragon
• Dead Rising 3
• FIFA 14 (disponibil și pe PS4)
• Fighter Within
• Forza Motorsport 5
• Just Dance 2014 (disponibil și pe PS4)
• Killer Instinct
• LEGO Marvel Super Heroes (disponibil și pe PS4)
• Lococycle
• Madden NFL 25 (disponibil și pe PS4)
• NBA 2K14 (disponibil și pe PS4)
• NBA LIVE 14 (disponibil și pe PS4)
• Need for Speed: Rivals (disponibil și pe PS4)
• Peggle 2
• Powerstar Golf
• Ryse: Son of Rome
• Skylanders: Swap Force (disponibil și pe PS4)
• Watch Dogs (disponibil și pe PS4)
• Zoo Tycoon
• Zumba Fitness: World Party

Publicat: 05 09. 2013, 10:50
Actualizat: 05 09. 2013, 10:51