Antrenor italian cu rezultate fabuloase în România, naturalizat! Cine este Antonio Colamonici
Executivul României, prin premierul Marcel Ciolacu, a adoptat azi un proiect de hotărâre privind acordarea cetățeniei române lui Antonio Colamonici (53 de ani), antrenorul italian care conduce canotajul autohton.
Comisia pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a dat aviz favorabil solicitării formulate de Agenţia Naţională pentru Sport la data de 20.06.2024, în vederea obţinerii cetăţeniei române pentru Antonio Colamonici.
Antonio Colamonici este de joi cetățean român
Antonio Colamonici conduce de 8 ani canotajul românesc masculin și de 6 ani și pe cel feminin. El ar putea veni de la Paris cu o zestre importantă de medalii dacă lucrurile vor merge așa cum își dorește.
“Mulţumim Primului-Ministru, domnul Marcel Ciolacu, pentru sprijinul acordat, care vine la doar două zile după vizita pe care premierul a făcut-o lotului olimpic la Complexul Sportiv Naţional „Elisabeta Lipă” Snagov. Această decizie importantă recunoaşte impactului semnificativ pe care Antonio Colamonici l-a avut şi continuă să îl aibă asupra canotajului românesc”, notează FR Canotaj într-un mesaj postat pe Facebook.
Antonio Colamonici iubeşte România, se simte acasă aici şi poartă cu mândrie tricolorul la competiţiile internaţionale, precizează federaţia.
“Prin foarte multă muncă, o gândire strategică şi capacitatea de a comunica eficient cu sportivii şi de a-i încuraja, Antonio Colamonici a reuşit ca, în 7 ani de când este antrenor al loturilor de tineret si seniori, să reinventeze canotajul românesc şi să ne transforme într-o forţă respectată la nivel mondial. Felicitari pentru obţinerea cetătentiei române!”, a adăugat FR Canotaj.
Colamonici are 8 ani de România
Tată a patru copii, Colamonici a făcut mult timp naveta între Italia și România și acum pare că se va stabili aici, mai ales că are deja 8 ani în România și vorbește bine limba română.
Team Romania așteaptă 4-5 medalii de la canotajul românesc la Jocurile Olimpce care încep săptămâna viitoare.
Canotajul românesc are la Jocurile Olimpice de la Paris 45 locuri cotă la probele simplu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin şi 8+1 masculin.