Bunica Jocurilor Olimpice! A jucat la Paris 2024 la vârsta la care alte femei își cresc nepoții
Zeng Zhiying este una dintre sportivele care vor rămâne în istoria Jocurilor Olimpice de la Paris. Sportiva, care s-a născut în China, a debutat la Olimpidă, la 58 de ani pentru Chile, după o călătorie incredibilă.
La vârsta de 18 ani, ea se aștepta să meargă la Jocurile Olimpice pentru China, fiind, acum patru decenii, una dintre cele mai bune jucătoare din lume.
Zeng Zhiying, la JO Paris. A debutat la Olimpiadă la 58 de ani
În 1984, tenisul de masă a schimbat paletele cu două fețe, iar jocul ei a fost dat peste cap. Zhiying nu a mai făcut niciodată parte din echipa Chinei și a devenit incredibil de frustrată de acest sport. Atât de frustrată încât s-a retras din sportul de performanță la vârsta de 20 de ani.
La scurt timp după aceea, ea s-a mutat în Chile și a antrenat diverse echipe de tenis de masă. În 2000, ea a decis să își ia o „slujbă adevărată” și să se îndepărteze de tenisul de masă.
Nu a mai jucat timp de 20 de ani până când a apărut COVID-19 și, în izolare, și-a cumpărat o masă și a început să joace din nou. A jucat atât de bine încât s-a calificat la Jocurile Olimpice din 2024 reprezentând Chile, la vârsta de 58 de ani.
Ea a fost învinsă în primul tur de jucătoarea libaneză Mariana Sahakian, în vârstă de 46 de ani.
„Să concurez din nou la Jocurile Olimpice după alți patru ani va fi foarte dificil”, a spus Zeng, după ce a fost eliminată. „Dar atâta timp cât corpul meu este ok, voi juca în continuare. Chiar dacă nu pot juca la acest nivel, pot juca la nivel de Masters”, a afimat ea.
Zeng a fost aclamată de o sală plină la South Paris Arena, printre spectator aflându-se soțul și cei doi fii ai săi, care au venit din Chile. Ea intenționează să petreacă mai mult timp cu ei explorând Parisul. „Nu mă simt foarte tristă, pentru că acesta este sportul. Soțul meu, fiii mei, toți cei pe care îi iubesc și la care țin au fost acolo strigându-mi numele. Mă simt atât de mulțumită”, a spus Zeng.