David Popovici este într-o formă de zile mari și a făcut show în seria a doua a semifinalelor probei de 200 metri liber de la Jocurile Olimpice 2024. Acum s-a aflat ora exactă la care sportivul în vârstă de 19 ani va înota în finala de la Paris.
Românul s-a calificat lejer în finală, reușind să obțină cel mai bun timp, așa cum a făcut-o și în etapa premergătoare semifinalelor.
David Popovici a făcut spectacol total în seria a doua a semifinalelor probei de 200 metri liber de la Jocurile Olimpice de la Paris și s-a calificat lejer în finală, reușind să obțină cel mai bun timp: 1:44,53. Astfel, românul va începe finala de pe culoarul patru, fiind considerat mare favorit. David Popovici va înota luni seara, începând cu ora 21.40.
Al doilea timp din semifinale a fost obţinut de britanicul Duncan Scott: 1.44,94. David Popovici a fost prezent și în finala la 200 de metri liber de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în urmă cu trei ani, unde a ocupat poziția a patra.
Recordul olimpic al probei de 200 de metri liber a fost stabilit în 2008, când la Beijing americanul Michael Phelps a obținut timpul de 1:42,97. În schimb, germanul Paul Biedermann, în vârstă de 37 de ani, deține recordul mondial, obținut în 2009, cu un timp de 1:42,00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER