Câte medalii vom aduce de la Jocurile Olimpice 2024 din Franța? Analiză detaliată pe fiecare disciplină în parte înainte de startul de la Paris. SPECIAL

Câte medalii vom aduce de la Jocurile Olimpice 2024 din Franța? Analiză detaliată pe fiecare disciplină în parte înainte de startul de la Paris. SPECIAL
  • Publicat:

Pronosticul ProSport, înainte de Jocurile Olimpice, este că putem ajunge la 9-10 medalii dacă totul va merge strună la Paris 2024.

Iar această zestre de medalii ar putea fi o performanță dacă ne uităm la momentul Tokyo 2021, când ne-am întors cu doar 4 medalii, din care doar una de aur.

Jocurile Olimpice 2024 din Franța, care sunt șansele să ne întoarcem cu 10 medalii? 

De la Sydney 2000 sportul românesc s-a prăbușit, ediție de ediție, de la 19 am ajuns la doar 4. E momentul să ne revenim.

Pentru început să analizăm fiecare federație în parte și pe ce se miza acum aproape un an.

FR de ATLETISM – obiectivul este o medalie prin Alina Rotaru la săritura în lungime și cel puțin o clasare pe locurile 4-8. Avem 13 sportivi la calificați la Paris: Andrea Mikloş (400 m), Alina Rotaru Kottmann (lungime), Delvine Relin Meringor (maraton), Joan Chelimo Melly (maraton), Stella Jepkosegei Rutto (3000 m obstacole), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Florentina Iusco (triplusalt, lungime), Diana Ion (triplusalt), Andreea Taloş (triplusalt), Daniela Stanciu (săritura în înălţime) – feminin; Alexandru Novac (aruncarea suliţei), Rareş Toader (aruncarea greutăţii), Alin Firfirică (aruncarea discului).

FR de BOX – obiectiv o medalie prin Lăcrămioara Perijoc. Neîndeplinirea, totuși, a obiectivului de participare, de a duce alți trei sportivi în Franța de la care existau așteptări: Claudia Nechita, Loredana Marin și Cosmin Gîrleanu.

FR de CANOTAJ – obiectiv 3-4 medalii dintre care una de aur – echipajul dublu fete. Lotul de canotaj al României este numeros, 45 de sportivi. Se poate depăși obiectivul.

Sportivi: Gianina Van Groningen, Ionela Cozmiuc, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Ancuţa Bodnar, Andrada Moroşanu, Mădălina Moroşan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu, Patricia Cireş, Larisa Bogdan, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Iuliana Bălăucă, Adrana Adam, Roxana Anghel, Mădălina Bereş, Iuliana Buhuş, Geanina Juncanariu, Andreea Popa, Amalia Bereş, Simona Radiş, Victoria Petreanu – feminin; Mihai Chiruţă, Andrei Cornea, Florin Enache, Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Horodişteanu, Ioan Prundeanu, Florin Arteni, Claudiu Neamţu, Ştefan Berariu, Iulian Chelaru, Andrei Mândrilă, Laurenţiu Danciu, Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Bogdan Baitoc, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Florin Lehaci, Adrian Munteanu – masculin;

FR de CICLISM – obiectivul era o medalie, prin Vlad Dascălu, la mountain bike, dar acesta a încălcat regulile antidoping. Nu sunt șanse la medalii cu Eden Molnar.

FR KAIAC CANOE – o medalie, prin Cătălin Chirilă (C1- 1000 m) și o clasare pe locurile 4-6, prin echipajul Oleg Nuță, Ilie Sprincean (C2 – 500 m). Se pot obține chiar două medalii.

FR de GIMNASTICĂ – o medalie. Însă trebuie salutată reîntoarcerea echipei feminine după 12 ani la JO. Sunt șanse la o medalie, la aparate. Sportivi: Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Andreea Preda; masculin: Andrei Muntean

Judo și scrima trimit un singur sportiv, dar visează la medalie

FR de HALTERE – obiectiv o medalie, prin Loredana Toma, campioană europeană en titre. Avem doar două sportive calificare, Mihaela Cambei (cat. 49 kg) și Loredana Toma (71 kg), sub așteptările federației de specialitate.

FR de JUDO – obiectiv o medalie. Este calificat Alex Creț (categoria 90 kg). Șanse reduse la medalii.

FR de LUPTE – obiectiv o medalie. Avem puțini reprezentanți și șanse reduse. Sportivi: Andreea Ana (53kg), Kriszta Incze (68 kg), Cătălina Axente (76 kg) – feminin; Alin Alexuc (greco-romane 130 kg), Răzvan Arnăut (greco-romane 60 kg)

FR de NATAȚIE / PENTATLON MODERN – obiectiv 1-2 medalii, prin David Popovici. Mai mizăm și pe Vlad Stancu. La sărituri în apă, am ratat șansa de a-l duce la Paris pe Constantin Popovici, care s-a accidentat la Campionatele Mondiale de la Doha (Qatar), din februarie 2024.

FR de SCRIMĂ – obiectiv o medalie prim Mălina Călugăreanu. Marea absență est Iulian Teodosiu, la sabie masculin. Șanse reduse.

FR de TENIS DE MASĂ – obiective o medalie și un loc 5, cu echipa feminină, la dublu mixt, prin Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu sau la simplu, prin Bernadette Szocs. Greu de realizat având în vedere participarea asiaticilor în competiție. Sportivi: Bernadette Szocs /Ovidiu Ionescu – dublu mixt, Ovidiu Ionescu – simplu masculin, Andrei Eduard Ionescu – simplu masculin

Care este pronosticul ProSport pentru medalii la Paris 2024?

  • CANOTAJ 3-4 medalii
  • KAIAC CANOE – 2 medalii
  • NATAȚIE sau BOX – 2 medalii
  • ATLETISM sau GIMNASTICĂ 1
  • HALTERE sau LUPTE – 1

Top 10 sporturi cu care România a strălucit la Jocurile Olimpice

  • 1. Gimnastică artistică 25 de aur, 20 de argint, 26 de bronz, 71 în total
  • 2. Canotaj 20 de aur, 12 de argint, 9 de bronz, 41 în total
  • 3. Atletism 11 de aur, 14 de argint, 10 de bronz, 35 în total

––––––––––––––––––––––––––––
4. Kaiac-canoe 10 de aur, 10 de argint, 14 de bronz, 34 în total
5. Lupte 7 de aur, 8 de argint, 19 de bronz, 34 în total
6. Tir 6 de aur, 4 de argint, 5 de bronz, 15 în total
7. Scrimă 4 de aur, 6 de argint, 7 de bronz, 17 în total
8. Natație 3 de aur, 2 de argint, 4 de bronz, 9 în total
9. Haltere 2 de aur, 6 de argint, 3 de bronz, 11 în total
10. Box 1 de aur, 9 de argint, 15 de bronz, 25 în total

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună infidelul când a dat cu ochii de ea
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună…
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut să se despartă atât de repede
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut…
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am șanse la medalie”
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am…
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul în română
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul…
×