ȘFederația Internațională de Gimnastică nu a rămas indiferentă după evoluția de senzație a Sabrinei Voinea de la bârnă la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Sabrina the Sensation” a postat Federația Internațională de Gimnastică după ce sportiva din România a primit cele mai mari note la bârnă şi sol după prima subdiviziune a calificărilor feminine la gimnastică artistică.
Gimnasta Sabrina Maneca Voinea are cele mai mari note la bârnă şi sol după prima subdiviziune a calificărilor feminine la gimnastică artistică, duminică, la Jocurile Olimpice de la Paris. Imediat, International Gymnastics Federation a postat un mesaj elogios legat de performanța româncei: „Sabrina the Sensation”.
Sabrina Maneca Voinea a primit nota 14,000 la bârnă, fiind urmată de Ana Maria Bărbosu, cu 13,533 puncte. Amalia Ghigoarţă este a şasea (13,266), iar Lilia Cosman a opta (12,833).
La sol, Sabrina Maneca Voinea a fost notată cu 13,800, fiind urmată în ierarhia intermediară de alte două românce, Ana Maria Bărbosu, 13,600, şi Amalia Ghigoarţă, 13,333. Lilia Cosman este a zecea (12,466).
Ana Maria Bărbosu este a treia la sărituri, cu o medie de 13,633, în timp ce Amalia Ghigoarţă se află pe trei la paralele 13,066. La paralele au mai evoluat Ana Maria Bărbosu (12,600), Lilia Cosman (11,333) şi Andreea Preda (10,933).
În concursul pe echipe, echipa tricoloră are un total de 159,497 puncte, fiind devansată de Marea Britanie, 160,830 puncte.
La individual compus, primele două poziţii sunt ocupate de românce în ierarhia intermediară. Ana Maria Bărbosu e pe locul 1, cu 53,533 puncte, urmată de Amalia Ghigoarţă, 52,665 puncte, informează Agerpres.
În prima rotaţie au evoluat doar două echipe, alături de alături de sportive din Elveţia, Mexic, Africa de Sud, Ucraina, Bulgaria, Indonezia.
Sportivele din România îşi vor cunoaşte poziţiile finale din calificări după disputarea celorlalte patru subdiviziuni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER