Veste importantă pentru România, venită târziu în noapte! Tribunalul de Arbitraj Sportiv a judecat apelul făcut de Federația de Gimnastică din SUA în cazul Jordan Chiles.
Astfel, a fost luată decizia definitivă, iar Federația Română de Gimnastică a comunicat-o oficial în urmă cu puțin timp.
România a primit o veste importantă de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, unde a fost judecat apelul făcut de Federația de Gimnastică din SUA în cazul Jordan Chiles. A fost luată o decizie definitivă, iar Federația Română de Gimnastică a anunțat-o în urmă cu puțin timp: Tribunalul de Arbitraj Sportiv a respins solicitarea de a redeschide cazul.
„Federația Română de Gimnastică dorește să anunțe faptul că TAS, printr-o comunicare oficială transmisă în urmă cu câteva minute, a respins solicitarea formulată de Federația de Gimnastică a Statelor Unite, Jordan Chiles, și Comitetul Olimpic al Statelor Unite de a redeschide cazul. TAS a subliniat că pe parcursul procedurilor «s-a stabilit în mod concludent prin înregistrările oficiale furnizate de Federația Internațională de Gimnastică, necontestate de nicio parte în timpul procedurilor« faptul că acea contestație depusă de dna. Landi a fost transmisă tardiv, după limita de 1 minut”, a precizat Federația Română de Gimnastică, prin intermediul unui comunicat de presă.
Pe data de 5 august 2024, la scurt timp după anunțarea rezultatelor din finala la sol a Jocurilor Olimpice, Ana Maria Bărbosu a pierdut medalia în favoarea americancei Jordan Chiles. În primă fază, românca a încheiat pe poziția a treia, cu un punctaj de 13.700 și sărbătorea deja performanța obținută. Imediat după afișarea rezultatelor obținute, Jordan Chiles, care terminase pe poziția a cincea, a depus o contestație și a urcat pe podium în locul româncei, care a coborât pe poziția a patra, în fața Sabrinei Voinea.
Ulterior, FRG și COSR au depus memorii la TAS, iar instanța de la Lausanne a decis ca medalia de bronz să revină la gâtul Anei Maria Bărbosu, deoarece contestația americancei a fost depusă după expirarea termenului limită de un minut.
Astfel, se pare că antrenoarea Cecile Landi a depășit limita cu patru secunde. În cazul Sabrinei Voinea, TAS a respins apelul fără nicio explicație. Dacă acesta ar fi fost admis, Sabrina Voinea ar fi câștigat medalia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER