CNN a reacționat în cazul medaliei pe care Jordan Chiles i-a luat-o româncei Ana Bărbosu după decizia șoc a arbitrilor

CNN a reacționat în cazul medaliei pe care Jordan Chiles i-a luat-o româncei Ana Bărbosu după decizia șoc a arbitrilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Medalia de bronz pe care Jordan Chiles (23 de ani) i-a luat-o româncei Ana Bărbosu (18) în finala de la sol reprezintă una dintre cele mai mari controverse de la Jocurile Olimpice Paris 2024, iar decizia șoc a arbitrilor a fost comentată și de CNN.

Prestigioasa rețea de televiziune americană a urmărit în timp real desfășurarea dramatică a evenimentelor din finala probei de sol, iar jurnaliștii nu au putut decât să se bucure de cele întâmplate.

„Dar stați! Jordan Chiles o învinge pe Ana Bărbosu pentru bronz!”. Cum a reacționat CNN după controversa care a întristat toată România

Luni, 5 august 2024, la Jocurile Olimpice de la Paris s-a iscat una dintre cele mai mari controverse, iar din păcate, sportiva care a ieșit șifonată a fost o gimnastă din Team România. Este vorba despre Ana Maria Bărbosu, care a reușit un exercițiu fantastic în finala de la sol și a izbutit să câștige, inițial, medalia de bronz, cu 13,700 puncte.

Din nefericire, bucuria a durat extrem de puțin. Ana Maria Bărbosu a fost deposedată de bronz după doar 30 secunde, deoarece americanca Jordan Chiles, care încheiase concursul pe locul 5, cu un scor de 13,666, a depus o contestație.

Decizia arbitrilor a venit fulgerător și a șocat pe toată lumea. Punctajul americancei a fost crescut cu 0,1, astfel că a devenit 13,766. În acest context, Ana Mariei Bărbosu i-a fost luat bronzul și pus la gâtul lui Jordan Chiles.

„Este furt!”, a tunat Elisabeta Lipă după decizia scandaloasă de la sol, care a stârnit numeroase reacții din România.

Americanii de la celebra rețea de televiziune CNN au comentat și ei desfășurarea dramatică a evenimentelor din finala probei de sol, însă în cele din urmă nu au putut decât să se bucure pentru medalia de aur direacționată către sportiva lor:

Jordan Chiles a scos tot ce a avut din joben în finala de la sol în încercarea de a câștiga aurul în fața Rebecăi Andrade, din Brazilia. Simone Biles s-a încurcat la exercițiul ei și din această cauză a luat doar locul doi. Chiles nu a greșit aproape nimic, dar aștepta nervoasă rezultatul să vadă dacă e suficient pentru aur. Scorul a venit… 13.666, bun doar pentru locul 5.
Dar stați! A făcut contestație pentru dificultate, iar 0.1 a mai fost adăugat și finalul a fost 13.7666, suficient pentru bronz. Andrade câștigă aurul, Biles argintul și Chiles o învinge pe Ana Bărbosu din România pentru bronz. Un final epic în această finală de gimnastică”, au notat cei de la CNN.

Șeful COSR, descumpănit după cele întâmplate la Paris

Din partea Team România, Sabrina Voinea a depus și ea o contestație pentru a-i fi mărit punctajul de 13.700. Însă, în cazul ei, arbitrii nici măcar nu au vrut să audă de o modificare a notei.

Orice comentariu este de prisos pentru că a văzut toată lumea, toată sala, toți telespectaorii. Am fost pe locul trei, s-a făcut o contestație. Am făcut noi prima dată contestație, pe care nu ne-au aprobat-o, apoi au făcut americanii, lor li s-a aprobat. Suntem foarte supărați. Se poate spune că arbitrii nu au analizat cu aceeași măsură cele două contestații care au fost depuse. Una din partea României și una din partea Statelor Unite. Nu sunt un specialist ca să pot spune dacă au greșit sau nu arbitrii, pentru că nu mă pricep la acest nivel de expertiză al gimnasticii, dar după reacția sălii, a Nadiei, lucrurile pot spune că nu au stat deloc așa. În primul rând, reacția sălii, sunt aici oameni care cunosc gimnastică, care sunt din fenomen, iar la auzul deciziei, cum că nu ne-a fost aprobată contestația, a fost un oftat, apoi un oftat și mai mare atunci când contestația americanilor a fost aprobată”, a declarat Mihai Covaliu, președintele COSR, printre altele, pentru ProSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Cutremur de 7 grade în România. Directorul INFP avertizează: E posibil...
Cutremur de 7 grade în România. Directorul INFP avertizează: E posibil...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×